Deputatul Florin Alexe: Norma de hrană în spitale a fost majorată la 22 de lei iar angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu
Punem nevoile cetățenilor în prim-plan! În urma votului acordat astăzi în Parlamentul României, norma de hrană în spitale a fost majorată la 22 de lei.
Pentru a construi o societate puternică, trebuie să redăm demnitatea cetățenilor care apelează la servicii medicale. În perioada spitalizării, cetățenii României trebuie să se simtă îngrijiți și respectați.
Prin măsurile anunțate în cadrul programului “Sprijin pentru România”, acordăm atenția cuvenită atât mediului privat, cât și componentei sociale. Astfel, oferim țării noastre stabilitatea necesară dezvoltării. Reușim! Împreună.
Așa cum am promis, protejăm locurile de muncă! Prin programul “Sprijin pentru România”, ajutăm angajații să treacă peste această perioadă economică dificilă.
Angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu până la sfârşitul anului, de la 1 mai. Valoarea programului este de 450 de milioane de lei, fonduri europene prin Programul SURE.
Continuăm Programul Kurzarbeit de la 1 mai.
Europa se confruntă cu crize multiple. Suntem determinați să protejăm mediul de afaceri și angajații din România. Împreună, consolidăm economia românească!
Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș
About author
You might also like
Gheorghe Șimon, deputat PSD: Preocuparea liberalilor, angajările la Stat pe locuri bine remunerate
În timp de românii de bună credință strâng cureaua și acceptă spășiți măsurile de austeritate clamate și impuse de guvernarea liberală, Coaliția Austerității a declanșat „dezmățul” pe zona bugetară. Iohannis,
Ministerul Educației va aloca 200 de milioane de lei/an pentru Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar
Ministerul Educației va aloca 200 de milioane de lei/an pentru Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar, prin noua Lege a învățământului superior. Ministerul își propune astfel să identifice cauzele
Gheorghe Bărbuș, REALES președinte Organizației Seniorilor Liberali Maramureș
Moment important pentru Organizația Seniorilor Liberali Maramureș. Alegerea conducerii organizației este întotdeauna un bun prilej de analiză a activității și de mobilizare a seniorilor liberali. Avem o echipă unită și
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!