DIICOT – PRINȘI în flagrant în timp ce au INTRODUS pe teritoriul României, pe la Valea lui Mihai, 2,5 kilograme de DROGURI DE MARE RISC
La data de 9 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea a 4 inculpați (doi bărbați și două femei), cu vârstele cuprinse între 26 și 40 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
Măsura a fost luată după ce inculpații au fost prinși în flagrant în timp ce au introdus pe teritoriul României, prin fostul P.T.F. Valea lui Mihai, cantitatea de aproximativ 2,5 kilograme substanță 2MMC (drog de mare risc), destinată comercializării. Substanța interzisă, ambalată în 7 pungi din material plastic a fost găsită în autoturismul cu care se deplasau inculpatele, în timp ce inculpații se aflau într-un alt autovehicul având rolul de antemergători.
De asemenea, asupra inculpatei în vârstă de 37 de ani, a fost găsită, ascunsă în lenjerie, o punguță conținând cantitatea de aproximativ 10 grame cocaină.


Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.


Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
DIICOT
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!