sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Din Maramureş, în oraşul lui Gaudi şi în restul lumii. S-a încheiat şi Târgul de Turism de la Barcelona

Din Maramureş, în oraşul lui Gaudi şi în restul lumii. S-a încheiat şi Târgul de Turism de la Barcelona

S-a încheiat şi Târgul de Turism de la Barcelona. La IBTM World, cel mai mare târg din lume pe sectorul MICE – turismul de eveniment – organizat în format Business to Business (B2B), Județul Maramureş a participat ca expozant în standul României, pus la dispoziție de Ministerul Antreprenoriatului şi al Turismului. Maramureşul şi-a făcut, și de această dată, auzită vocea prin câte un reprezentant din partea Consiliului Județean Maramureş, a Organizației de Management al Destinației Județene Maramureş şi a Centrului Național de Promovare şi Informare Turistică Sighetu-Marmației.

Peste 3.000 de destinații şi nu mai puțin de 15.000 de profesionişti din 100 de țări ale lumii s-au reunit la Barcelona, în perioada 29 noiembrie-1 decembrie, pentru a se conecta cu oamenii potriviți misiunii lor, pentru a-şi crea cele mai bune parteneriate şi oportunități.

“Vrem să inspirăm”, au declarat organizatorii IBTM şi exact această misiune au avut şi maramureşenii care, timp de 3 zile, s-au mobilizat să transforme județul Maramureș în sursă de inspirație, în promisiune şi muză pentru profesioniştii din domeniul turismului care au ajuns în standul Visit Maramureş din țări precum Spania, Italia, Lituania, Polonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, SUA şi Africa de Sud.

Prin discuții, printuri, fotografii sugestive şi video-uri 3D, urmărite prin ochelarii VR, le-a fost prezentat Maramureșul vizitatorilor târgului, ce defineşte acest ținut minunat, prin ce se distinge şi de ce merită ales ca destinație.

“Ce este Maramureşul?” a fost întrebarea adresată maramureșenilor de către o vizitatoare a standului din SUA, urmând ca la final, să exclame: “Uau! Produsul vostru este contagios!”.

IBTM Barcelona încheie seria de participări la târgurile de turism din acest an ale României şi ale Maramureşului. Urmează 2023, cu noi invitații, provocări şi oportunități!

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Previous Maramureșul, prezență excepțională de Ziua Națională a României la Bruxelles
Next Maramureș. SĂRBĂTORI într-un loc de LEGENDĂ, pe meleagurile lui PINTEA Haiducul la Hanul Țentea din inima munților Gutâi

About author

You might also like

📡 Actualitate 0 Comments

DIICOT. TRAFIC de persoane în formă continuată

La data de 16.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, au

📡 Actualitate 0 Comments

Administratorul public al Capitalei face apel pentru curățarea gheții și a țurțurilor, după ce o femeie a murit în Chiajna

Administratorul public al Municipiului Bucureşti, Lucian Judele, a făcut marți un apel către toţi operatorii de salubritate şi asociaţiile de proprietari din Capitală să cureţe ţurţurii de la streşini şi

📡 Actualitate 0 Comments

INCENDIU la un bloc de LOCUINȚE 

În municipiul Piatra Neamț are loc un incendiu ce se manifestă la acoperișul unui bloc de locuințe cu nivel de înălțime parter + 4 etaje. La locul evenimentului au fost

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply