DNA. Acțiuni PENALE și luarea măsurii controlului JUDICIAR pe o durată de 60 de zile
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 octombrie 2024, față de inculpații:
POINAR LAVINIU MUGUREL, comisar șef de poliție, la data faptelor șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Oradea, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, uzurparea funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și uzurparea funcției;
TĂRĂU ALIN-NICUȘOR, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Oradea și în prezent șeful Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea, pentru săvârșirea infracțiunilor de uzurparea funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și uzurparea funcției.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 23 decembrie 2020, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel împreună cu inculpatul Tărău Alin-Nicușor, în calitățile menționate anterior, ar fi emis, deși nu aveau acest drept, o adresă oficială în favoarea unei persoane (fiul unui om de afaceri din județul Oradea), astfel încât acesta din urmă să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală aflată pe rolul instanței de judecată.
În concret, la solicitarea apărătorilor persoanei respective, judecat într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Bihor, inculpații Poinar Laviniu Mugurel și Tărău Alin-Nicușor ar fi emis o adresă prin care ar fi comunicat faptul că în cursul lunii noiembrie 2018, s-ar fi reușit prinderea în flagrant a doi traficanți de droguri de mare risc în baza informațiilor furnizate de către fiul omului de afaceri din Oradea. Informațiile furnizate ar fi stat la baza unui dosar penal instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul teritorial Oradea, finalizat prin trimiterea în judecată a făptuitorilor.
Totodată, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel care deținea atribuții de soluționare a petițiilor, nu ar fi redirecționat cererile avocaților persoanei respective către D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Oradea încălcând astfel prevederile legale.
Ulterior, în data de 15 martie 2023, s-ar fi constatat că această adresă nu ar fi fost reală, întrucât datele comunicate de către B.C.C.O. Oradea, prin adresa menționată anterior, au fost infirmate în totalitate de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Oradea printr-o altă adresă emisă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite activități specifice funcțiilor de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (doar în cazul inculpatului Tarău Alin Nicușor).
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Direcţia Naţională Anticorupţie
About author
You might also like
TABĂRA EDUCAȚIONALĂ „PUNTE”, O EXPERIENȚĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ ELEVILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
Consiliul Județean Maramureș finalizează la 30 septembrie 2023, proiectul Tabăra de excelență în Maramureș – PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și destinat elevilor
Pe surse: Toate școlile din România vor fi închise pentru o săptămână începând de miercuri
Toate școlile din România vor închise începând de miercuri, 11 martie, timp de o săptămână, după o propunere a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Raed Arafat a propus inițial
112 proiecte nonprofit finanțate în anul 2021 de Consiliul Județean Maramureș
Consiliul Județean Maramureș a alocat în anul 2021 finanțări nerambursabile în valoare de 1.149.880,19 lei pentru proiecte pe domeniile tineret, cultură și sport. Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș: ”Este
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!