Colectivul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare este în doliu după trecerea la cele veșnice a doamnei doctor Doina Todea, medic respectat și fost director medical al unității sanitare.
Potrivit mesajului transmis de conducerea spitalului, doamna doctor și-a dedicat aproape 30 de ani din viață profesiei medicale și pacienților pe care i-a îngrijit cu devotament, profesionalism și profundă umanitate.
Activitatea sa în cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare a început în anul 1987 și a continuat până la pensionarea sa, în anul 2017.
De-a lungul carierei, Doina Todea a fost apreciată atât pentru competența profesională, cât și pentru implicarea în dezvoltarea instituției, ocupând și funcția de director medical al spitalului.
„Medic respectat, coleg prețuit și lider apreciat, în calitate de fost Director Medical, doamna doctor Doina Todea a contribuit la dezvoltarea instituției noastre și a lăsat o amprentă durabilă asupra colectivului și asupra tuturor celor care au avut privilegiul de a-i fi alături”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Conducerea unității sanitare a subliniat că dispariția sa lasă un gol profund în rândul colegilor, colaboratorilor și al tuturor celor care au cunoscut-o.
În aceste momente de durere, colectivul spitalului a transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați.
„Dumnezeu să o odihnească în pace și să îi așeze sufletul între cei drepți.”
Partajează acest conținut:

