BREAKING NEWS

Două cazuri de violență domestică într-o singură zi. Polițiștii au emis ordine de protecție

Două intervenții ale polițiștilor, în decurs de câteva ore, scot în evidență gravitatea fenomenului violenței domestice. În ambele situații, victimele au avut nevoie de protecție imediată.

Primul caz a fost înregistrat în 26 martie 2026, când polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au intervenit la un imobil din localitatea Lunca la Tisa, în urma unei sesizări privind un conflict în familie.

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un bărbat de 45 de ani și-ar fi agresat fizic soția și soacra, o femeie de 72 de ani.

În urma evaluării riscului iminent, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. De asemenea, agresorul a refuzat monitorizarea electronică.

Polițiștii continuă să monitorizeze respectarea măsurilor dispuse, pentru a preveni alte incidente.

În aceeași zi, în jurul orei 22:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin apel la 112 despre un alt caz de violență, în localitatea Petrova.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani ar fi pătruns fără drept în curtea fostei sale partenere, ar fi agresat-o fizic și ulterior ar fi amenințat-o, provocându-i o stare de temere.

Și în acest caz, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile și au întocmit dosar penal pentru violență în familie, violare de domiciliu și amenințare.

Sursa: IPJ Maramures

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat