“Drumul Horincii”, a doua ediție. Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: În Maramureș avem cea mai bună horincă, nelipsită din gospodăria fiecărui maramureșean
Maramureșul este faimos în țară și străinătate pentru locurile frumoase, pentru oamenii cu suflet mare, pentru tradițiile unice, folclorul și voia bună. Pe lângă toate acestea însă, este cunoscut faptul că în Maramureș avem cea mai bună horincă, nelipsită din gospodăria fiecărui maramureșean.
Pentru a promova și valoriza cea mai cunoscută băutură specifică Maramureșului, anul acesta, Rotary Club Baia Mare 2005, cu susținerea Consiliului Județean Maramureș, a organizat a doua ediție a proiectului “Drumul Horincii”.
Alături de oaspeți din Istanbul, Israel, Italia, Ucraina, Atlanta, Monaco și Paris am vizitat ieri Atelierele Zetea, unde a avut loc un seminar de prezentare a diferențelor dintre horincă, pălincă și țuică, care i-a impresionat pe invitații dornici să cunoască tot acest proces de realizare a horincii și detaliile care fac această băutură atât de specială. De asemenea, în cadrul acestei ediții a evenimentului este realizată o hartă cu horinciile din Maramureș.
Proiectul “Drumul Horincii” continuă și azi, zi în care oaspeții de peste hotare vor cunoaște o parte dintre tradițiile maramureșene, vor vizita monumente UNESCO și vor cunoaște meșteri populari din județul nostru.
Felicitări Rotary Club Baia Mare 2005 pentru implicarea în comunitate și pentru realizarea acestor proiecte frumoase!
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș
About author
You might also like
ALDE despre PROTOCOALELE dintre SRI/Parchetul General și dintre Parchet și Ministerul Mediului
PROTOCOLUL SRI-Parchetul General din 2016. Parchetul General a publicat un protocol încheiat în anul 2016 cu SRI, valabil şi azi, ce prevede condiţiile concrete de acces la sisteme tehnice ale
PRIMUL turneu de Catan din Baia Mare, organizat de OMD Maramureș
Catanul a devenit unul dintre cele mai jucate și apreciate board game-uri din România, Prin urmare, Asociația pentru Dezvoltarea Marmureșului a organizat primul Turneu de Catan din Baia Mare, eveniment
Am avut bucuria de a mă întâlni astăzi cu comunitățile din Țara Codrului și Țara Chioarului, la două dintre cele mai longevive evenimente care au loc an de an în județul nostru: Târgul Cepelor, aflat la cea de-a 53-a ediție, și Serbările Comunei Copalnic-Mănăștur, sărbătoare aflată la cea de-a 18-a ediție – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Târgul Cepelor este un festival cu tradiție pentru Țara Codrului, iar gazda noastră a fost primarul comunei Asuaju de Sus, Vasile Boitor, care a fost în fruntea comunei timp de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!