BREAKING NEWS

EXCLUSIV. Ședință ȘOC! S-au aprobat tarifele pentru gunoi: 270 lei/tonă (reziduabil) și 909 lei/tonă (reciclabil). Drusal acuză ADI Deșeuri: “ADI tolerează sau chiar facilitează, indirect, activități paralele neautorizate („piraterie”) în domeniul colectării deșeurilor“

În ședința ADI Deșeuri Maramureș din 04.12.2025, cu 12 voturi pentru, 7 împotrivă și o abținere, au fost aprobate noile tarife pentru serviciul de colectare: 270 lei/tonă pentru deșeul rezidual și 909 lei/tonă pentru deșeul reciclabil. În cadrul aceleiași întâlniri, Drusal și-a prezentat poziția privind două aspecte de ordin tehnic: cantitățile colectate și cheltuielile cu munca vie, inclusiv numărul de autospeciale necesare.

Compania arată că operatorul pune în timp real și permanent la dispoziția ADI Deșeuri Maramureș, prin platforma comună Dropbox, toate tichetele de cântar, precum și rapoartele zilnice, lunare și anuale, respingând afirmațiile ADI Deșeuri Maramureș potrivit cărora cantitățile colectate nu ar fi fost comunicate.

unnamed-1-432x768 EXCLUSIV. Ședință ȘOC! S-au aprobat tarifele pentru gunoi: 270 lei/tonă (reziduabil) și 909 lei/tonă (reciclabil). Drusal acuză ADI Deșeuri: “ADI tolerează sau chiar facilitează, indirect, activități paralele neautorizate („piraterie”) în domeniul colectării deșeurilor“

Drusal subliniază că nu poate accepta o distorsionare a cantităților programate, atât timp cât acestea au fost calculate în baza colectărilor reale și a rezultatelor determinărilor de compoziție efectuate împreună cu ADI Deșeuri Maramureș, și reamintește că ADI Deșeuri nu este în cadrul legal să propună cantități supraestimate care nu corespund realității.

Totodată, operatorul precizează că, pe baza graficelor lunare prezentate, se observă vârfuri de colectare de 30–33 programe/zi, ceea ce justifică necesarul de 34 de autospeciale, inclusiv rezerve, precum și numărul de personal deservent. În ceea ce privește măsurile de eficientizare, Drusal arată că a redus numărul programelor de sâmbătă pentru a evita plata orelor suplimentare și a redus frecvențele de colectare acolo unde cantitățile de deșeuri justifică acest lucru, măsuri aplicate împreună cu ADI Deșeuri Maramureș.

Compania contestă ferm propunerea ADI Deșeuri Maramureș, formulată în vederea menținerii unui tarif considerat „record de mic” la nivel național, propunere care ar presupune reducerea masivă a capacității de colectare la doar 17 autospeciale pentru deșeul rezidual (față de 24). Drusal avertizează că o asemenea măsură ar avea ca efect inevitabil necolectarea unei părți semnificative din cantitatea de deșeuri și ar compromite grav buna desfășurare a serviciului.

În plus, Drusal semnalează că ADI Deșeuri Maramureș tolerează sau chiar facilitează, indirect, activități paralele neautorizate („piraterie”) în domeniul colectării deșeurilor, deși operatorul deține un drept de exclusivitate. Compania afirmă că a furnizat toate dovezile necesare, inclusiv un raport al Poliției Economice care confirmă aceste activități ilicite, însă până în prezent ADI Deșeuri Maramureș nu a întreprins măsuri concrete.

Drusal susține că poate oferi în continuare un tarif relativ mic de colectare, 380 lei/tonă pentru deșeul rezidual,  însă nu este posibilă desfășurarea serviciului la aproximativ 50% din prețul mediu național fără a ignora realitățile tehnice și economice ale activității.

Din aceste motive, compania solicită membrilor ADI ca, în interesul comunității pe care o reprezintă, să analizeze cu maximă atenție decizia privind reducerea capacității de colectare și nivelul tarifului.

🎤 Cristina Andreicuț, director tehnic  Drusal SA și Marius Morar, director general Drusal Baia Mare

Partajează acest conținut: