Exclusiv. URMĂRIRE ca-n FILME și ÎNCĂTUȘAT. MORȚI de beți au fugit de polițiști dar au fost prinși. Injurii și amenințări la adresa oamenilor LEGII. DETECTIVUL a fost la fața locului
Azi-noapte, 9/10 februarie, ora 23.50, polițiștii din Tăuții Măgherăuș, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe D.N.1C, au procedat la urmărirea în trafic a unui autoturism care circula pe sensul de mers Baia Mare – Seini.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție, s-a continuat urmărirea acestuia, iar în scurt timp polițiștii au oprit autoturismul în cauză.
În momentul opririi, persoanele de pe scaunele din față și-au schimbat locurile.
Deoarece persoanele din autoturism s-au opus indicațiilor organelor de poliție de a opri motorul mașinii și de a ieși din autovehicul s-a procedat la extragerea acestora din mașină, fiind identificați doi bărbați de 31 respectiv 40 de ani și un copil de 12 ani pasager pe bancheta din spate.
Bărbatul de 40 de ani a fost încătușat întrucât s-a opus fizic extragerii din autoturism.
Întrucât ambii bărbați emanau halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestora cu aparatul etilotest.
Bărbatul de 31 de ani a avut o concentrație alcoolică de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul de 40 de ani a refuzat să fie testat.
Ambele persoane au fost conduse la Centrul de Permanență Seini în vederea recoltării de probe biologice de sânge, unde, din nou, bărbatul de 40 de ani a refuzat și recoltarea de mostre biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și a identității conducătorului auto.
Foto și video: Detectivul de Presă ȘOC!
Informații: Comunicat IPJ Maramureș. Titlul aparține redacției.
About author
You might also like
ATENȚIE! Romeo Dobocan director ADI Deșeuri Maramureș: AMENZI pentru cei care nu separă deșeurile
Din 22 august acțiunile de monitorizare a modului în care se respectă separarea la sursă a deșeurilor în Baia Mare vor fi făcute de echipe mixte ADIGIDM-Poliția Locală. Se va
Hora la Prislop NU se desfășoară în acest an – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Hora de la Prislop rămâne un eveniment de tradiție pentru comunitatea maramureșană. Manifestarea este organizată, de obicei, în colaborare cu județele Suceava și Bistrița Năsăud, iar datorită contextului politico-administrativ, am
Video. INCENDIU devastator la un depozit al firmei STO!
De puțină vreme, foarte multă lume a observat un nor uriaș de fum deasupra Băii Mari. Fumul se vede de la zeci de kilometri depărtare iar mirosul se simte chiar
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!