Ultima zi a Sărbătorii Castanelor 2026 aduce un program bogat în Parcul Public Central din Baia Mare, unde Expo-Flora Maramureș, ajunsă la ediția cu numărul 41, devine cadrul pentru numeroase activități dedicate copiilor și adulților. Intrarea este liberă, iar programul se desfășoară până seara.
Cei mai mici vizitatori au la dispoziție Legoland, o zonă special amenajată pentru copiii cu vârste între 0 și 2 ani, deschisă între orele 09:00 și 19:30.
„Tărâmul jocurilor” propune, între orele 10:00 și 19:00, pictură, codițe colorate, pictură pe față, atelier de slime, confecționare de brățări și creare de insigne, dar și un centru de joacă gonflabil. Între orele 11:00 și 14:00 sunt programate și ateliere de plantat și decorat ghivece.
Astronomia ajunge, la rândul său, în mijlocul publicului. Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare organizează „Astronomia mai aproape de comunitate”, cu spectacole și prezentări de filme tematice, între orele 11:00 și 17:00.
Programul include și o demonstrație de kickboxing și autoapărare, susținută de FitExpert între orele 11:00 și 15:00.
Un alt moment al zilei este atelierul de gătit cu Nicolai Tand, programat între orele 13:00 și 15:00, tot în cadrul activităților organizate la Expo-Flora.
După-amiaza continuă cu teatru pentru cei mici. Între orele 15:00 și 16:30, Teatrul Municipal Baia Mare – Secția Păpuși prezintă spectacolul „Făt-Frumos cel mofturos și un zmeu întors pe dos”. De la 16:30 și până la 19:00, atmosfera va fi completată de un recital vocal-instrumental susținut de Colegiul de Arte Baia Mare.
Oferta culturală a zilei se extinde și dincolo de Parcul Central. Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” poate fi vizitat până la ora 17:00, publicul având acces atât la expoziția permanentă, cât și la „Arta băimăreană 130 (1896–2026)”, care reunește simbolic 130 de lucrări semnate de 130 de artiști, de la Hollósy Simon la Adrian Ghenie.
La Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș pot fi descoperite obiectivele de arhitectură vernaculară și expoziția „Firul vieții: de la naștere în veșnicie”, programul de vizitare fiind până la ora 18:00.
Partajează acest conținut: