BREAKING NEWS

Fraude bancare de milioane cu carduri false și POS-uri fantomă. DIICOT descinde în 6 județe și Ungaria

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Satu Mare, au desfășurat astăzi 42 de percheziții domiciliare în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila. În paralel, cu sprijinul autorităților maghiare, au avut loc două percheziții pe teritoriul Ungariei.

Acțiunile au vizat destructurarea unei grupări de criminalitate organizată, specializată în fraude informatice și spălare de bani. Gruparea, formată inițial din șapte membri din județul Satu Mare și extinsă ulterior la nivel internațional, ar fi acționat pe parcursul anului 2024 cu scopul obținerii de importante sume de bani prin inducerea în eroare a unor instituții bancare.

Conform anchetatorilor, membrii rețelei utilizau documente false și echipamente informatice pentru a obține POS-uri pe care le foloseau la introducerea datelor unor carduri bancare compromise, emise de instituții financiare din SUA, China, Georgia, Thailanda, Singapore și alte state. Tranzacțiile erau înregistrate ca fiind aferente unor activități comerciale reale, iar banii erau apoi „curățați” printr-o rețea de transferuri bancare, retrageri în numerar și conturi aparținând unor persoane interpuse.

De asemenea, gruparea a racolat administratori ai unor firme care dețineau deja dispozitive POS, implicându-i în schema infracțională.

Prejudiciul estimat în prezent se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei, în dauna mai multor unități bancare.

Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT Satu Mare.

Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul Brigăzilor și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate din Oradea, Cluj, Alba, Satu Mare și Brăila, al structurilor de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Sibiu și IPJ Maramureș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Precizare: Pe tot parcursul anchetei, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile procesuale și de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare.

Sursa: DIICOT

Partajează acest conținut: