Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au întocmit un dosar penal după ce doi tineri ar fi fost surprinși furând bunuri dintr-un centru comercial din municipiu.
Incidentul a avut loc la data de 16 ianuarie, când oamenii legii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la comiterea unui furt. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat doi tineri de 17 ani, din localitatea Ieud.
Din primele verificări a reieșit faptul că aceștia ar fi luat mai multe bunuri de pe rafturile magazinului și ar fi trecut pe lângă casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora. Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Sursa: IPJ Maramureș
Partajează acest conținut:

