Gabriel Zetea, deputat PSD: AJUTOR pentru producătorii din sectorul VEGETAL
PSD face eforturi intense pentru a-i sprijini, prin orice mijloace, pe producătorii agricoli din România, în această perioadă în care sunt afectați și de criza prețurilor la energie și de secetă. Ministrul Agriculturii, Petre Daea a pregătit un nou act normativ prin care statul acordă un AJUTOR FINANCIAR EXCEPȚIONAL deținătorilor de livezi de pomi fructiferi și celor care au podgorii de viță de vie pentru vin.
Peste 174.000 de agricultori din sectorul vegetal vor primi bani pentru ACHIZIȚIA de resurse materiale necesare pentru aplicarea noilor tehnologii destinate înființării și întreținerii plantațiilor pomicole cu arbuști fructiferi și plantațiilor viticole pentru vin.
Beneficiarii schemei de ajutor în valoare de peste 25 de milioane de euro vor fi persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, persoane juridice, grupuri și organizații de producători, structuri din domeniul cercetare, respectiv universități, institute şi stațiuni de cercetare-dezvoltare.
Vor putea fi decontate resursele materiale achiziționate pe bază de documente justificative, în perioada 24 februarie 2022 – 12 august 2022. Cuantumul ajutorului excepțional este de 875 lei/ha, acordat pentru minim 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv. Pentru că NOUĂ NE PASĂ!
About author
You might also like
Gabriel Zetea: Nu poți avea o educație de calitate dacă profesorii nu sunt respectați!
Cazul elevului din București care zilele acestea a agresat o profesoară în timpul orei doar pentru că dascălul a anunțat că va da un ”test surpriză”, trebuie să reprezinte un
România, încă un pas spre ADERAREA la OCDE
“România face încă un pas spre aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Am primit astăzi invitația de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită și din
PINOCCHIO. Vladimir Petruț NU A DEMISIONAT. A MINȚIT DOAR
Cei care nu-l cunosc au și sărit să dea o mare știre despre un om mic ce face gesturi de nimic. Este vorba de primarul din Cavnic, Vladimir Petruț care
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!