sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Gabriel Zetea (PSD): ”Firmele locale au nevoie de ajutorul statului pentru a reînvia patriotismul economic românesc”

Gabriel Zetea (PSD): ”Firmele locale au nevoie de ajutorul statului pentru a reînvia patriotismul economic românesc”

La invitația deputatului PSD, Gabriel Zetea, președintele filialei județene a social-democraților maramureșeni, conducerea centrală executivă a PSD s-a aflat în Maramureș, pentru două zile, vizita fiind una extrem de încărcată în întâlniri cu activul de partid. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a fost însoțit de importanți membri din executivul partidului: Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD, Paul Stănescu, secretarul general al PSD, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, europarlamentarii Victor Negrescu și Mihai Tudose, alți parlamentari social-democrați. Alături de deputatul Gabriel Zetea s-au aflat senatorul PSD Maramureș, Sorin Vlașin și deputatul PSD Gheorghe Șimon.

După-amiaza zilei de joi a început cu o vizită la firma Taparo, din Târgu Lăpuș, iar seara s-a încheiat în satul Ungureni din comuna Cupșeni, primar Lucia Butcure, acolo unde a fost organizată ședința regională cu președinții de organizații și cu parlamentarii din Regiunea de Nord-Vest. Vineri dimineața, tot în Ungureni a avut loc CEX-ul PSD Maramureș, la care au participat primarii și consilierii județeni ai filialei județene a social-democraților. Parlamentarul de Maramureș, Gabriel Zetea a arătat faptul că aleșii locali au prezentat conducerii centrale a partidului problemele cu care se confruntă.

„Am discutat despre problemele aleșilor locali, despre inițitive legislative în Parlamentul României prin care putem să influențăm politica Guvernului pentru a oferi o viață mai bună tuturor românilor și, implicit, să venim în sprijinul autorităților locale. Fiecare comunitate locală are nevoie de foarte mult sprijin în această perioadă și primarii au nevoie de ajutorul nostru pentru a-și implementa proiectele”, a subliniat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD național pe domeniul infrastructură.

Referindu-se la vizita făcută la firma Taparo, în Târgu Lăpuș, parlamentarul de Maramureș a arătat că a fost o întâlnire importantă cu agenți economici locali, autohtoni, care au o afacere de succes în județul Maramureș. Taparo produce, astăzi, materiale de protecție împotriva COVID-19, iar întreaga omenire traversează o perioadă extrem de grea din punct de vedere sanitar. ”Am receptat cu toții strigătul de ajutor lansat de acești oameni pentru industria lor, pentru producția autohtonă de materiale de protecție. Aceștia au investit bani și au nevoie, în continuare, de sprijinul statului român pentru ca patriotismul economic românesc să reînvie, pentru ca taxele și impozitele care se plătesc aici, pe plan local, să poată să fie folosite tot în beneficiul maramureșenilor. Faptul că Guvernul PNL-USR nu acordă sprijin producătorilor locali pentru achiziția materialelor realizate în România este extrem de trist. Însă de aici, din Maramureș, reprezentanții conducerii executive a PSD, membri în Parlamentul României lansează o serie de propuneri legislative care să vină, în viitor, în sprijinul producătorilor autohtoni, pentru a reînvia cu adevărat patriotismul economic românesc”, a conchis deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Marcel Ciolacu (președinte PSD): ”Vom propune ca inițitivă legislativă introducerea criteriului verde pentru a ajuta producătorii autohtoni”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat că vizita sa la firma Taparo a avut un motiv bine întemeiat. Acesta a arătat că, în urmă cu trei săptămâni, la București a avut o întâlnire cu mai mulți producători români de materiale sanitare, iar acum a venit rândul ca întreaga echipă a PSD central să efectueze o vizită în Maramureș, în Țara Lăpușului, la cel mai mare producător de materiale de protecție din România. ”Am vizitat un producător român care a avut capacitatea să se reinventeze în această perioadă de pandemie, de încercare pentru mulți producători. Au salvat 1.700 de locuri de muncă însă au rămas total ignorați de actuala guvernare, la fel cum au fost ignorați și de Guvernul Orban. Nu doar că nu au primit ajutorul statului român dar au fost și ingnorați de guvernanți, iar tot ce produc în Maramureș merge la export, în Franța. Este inacceptabil așa ceva, dar mă gândesc că altfel nu ar fi putut apărea acele tunuri financiare la Unifarm sau la firmele fantomă care au comercializat măști de protecție 90% neconforme. În urma discuțiile pe care le-am avut cu producătorii români, dar și cu parlamentarii Partidului Social-Democrat, sperăm să strângem suficiente voturi pentru a adopta în Parlament o inițiativă legislativă care să introducă criteriul verde. Există această recomandare în legislația românească, însă este necesar să fie transformată în lege. Astfel, pe lângă criteriile de calitate și preț vom introduce și acest criteriu verde, iar producătorul cel mai apropiat de beneficiar va primi un punctaj suplimentar”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Președintele PSD central s-a arătat îngrijorat și de faptul că România a ajuns să aibă 2.100 de decese la 1 milion de locuitori, fiind pe locul 10 mondial. ”Cu tot regretul, actualii guvernanți și actualul ministru al Sănătății au pe conștiință acest bilanț trist în ceea ce privește România. Premierul Câțu a reușit cel mai mare împrumut făcut de România de 30 de ani încoace: 3,5 miliarde de euro împrumutați într-o singură zi. Și este de datoria Guvernului PNL-USR să explice la ce dobândă s-a făcut acest împrumut și la ce se vor folosi acești bani, pentru că sigur nu vor fi direcționați către producătorii români”, a conchis Marcel Ciolacu, președinte PSD.

La cuvânt s-a înscris și prim-vicepreședintele PSD, senatorul Gabriela Firea, fost primar-general al Capitalei, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa județului Maramureș și a frumoaselor locuri din Țara Lăpușului. ”M-am bucurat să fiu prezentă aici, într-o zonă istorică, o zonă care poate oricând să concureze alte locuri intens vizitate din întreaga Europă. Și pot spune că depășiti cu mult toate celelalte atracții turistice, pentru că splendoarea naturii și ospitalitatea oamenilor sunt ceva aparte. Trebuie să ne mândrim cu România, cu locurile frumoase din Maramureș și trebuie să folosim mai multă energie pentru a le promova”, a arătat Gabriela Firea. Senatorul PSD și-a încheiat discursul subliniind faptul că deși social-democrații sunt în opoziție chiar dacă au câștigat alegerile sunt și rămân vocea cetățenilor.

Cabinet Parlamentar, deputat Gabriel Valer Zetea

Previous ATP Trucks Automobile din Baia Mare pregătește lansarea UpCity – primul autobuz electric românesc
Next Marcel Ciolacu a efectuat o vizită de lucru în Maramureș

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Deputatul PSD Gabriel Zetea a efectuat vizite de lucru la primăriile din Maramureș

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a avut o agendă plină la finalul acestei săptămâni, deplasându-se în teritoriu, la o parte dintre primarii social-democrați, pentru a discuta despre proiectele de dezvoltare

Politica 0 Comments

Senatorul Țâgârlaș (PNL) despre proiectul “Revitalizare spații publice urbane, îmbunătățirea serviciilor educaționale și sociale în orașul Târgu Lăpuș, județ Maramureș”

Atragerea fondurilor europene cu ajutorul cărora reabilităm, construim și dezvoltăm comunitățile maramureșene reprezintă o prioritate pentru fiecare administrație publică condusă de către colegii mei liberali. Înn cadrul unei vizitei la

Politica 0 Comments

Ovidiu Crăciun, consilier local PNL Baia Mare: Oamenii iubesc culorile DRAPELULUI nostru

Consilierul local, Crăciun Ovidiu, împreună cu echipa TNL Baia Mare, au sărbătorit Ziua Drapelului Național alături de cetățenii Municipiului. „M-a bucurat să văd reacția pozitivă a oamenilor pe care i-am

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply