Gabriel Zetea (PSD): ”Peste 40% dintre maramureșeni au ales PSD la alegerile parlamentare. Mulțumim, Maramureș!”
Alegerile parlamentare s-au încheiat duminică, 11 decembrie 2016, la ora 21.00, cu închiderea urnelor și numărarea buletinelor de vot. După o lună de campanie electorală în care reprezentanții Partidului Social-Democrat au fost prezenți în fiecare târg, în fiecare piață, pe fiecare stradă și în fiecare cartier din Maramureș, ziua votului a venit ca o bine-meritată răsplată pentru toți reprezentanții PSD implicați atât de activ în această campanie electorală. Cu 57.878 de voturi exprimate în favoarea PSD pentru Senatul României, reprezentând un procent de 44,28% și cu 54.326 de voturi pentru candidații aflați în cursa pentru Camera Deputaților, respectiv 41,58% din totalul voturilor valabil exprimate, social-democrații din Maramureș au obținut cel mai important scor de până acum, un rezultat istoric care a crescut constant la ultimele scrutine electorale, fie europarlamentare, prezidențiale, locale sau parlamentare. Reprezentanții PSD sunt răsplătiți cu o încredere tot mai mare de către electoralul din Maramureș, fapt care, potrivit președintelui PSD Maramureș, Gabriel Zetea, implică o mare resposabilitate și foarte multă muncă.PSD – 57.878 voturi (44,28%)
”Trebuie cu toții, în primul rând, să mulțumim pentru fiecare vot exprimat, indiferent de opțiunea electorală. În ciuda vremii potrivnice sau a piedicilor puse de lipsa deszăpezirii în anumite zone, peste 130.000 de maramureșeni au fost prezenți la urne. Sigur, am văzut multe opțiuni legate de această participare redusă la vot a maramureșenilor, care interpretează absenteismul ca un vot de blam dat întregii clase politice. Parțial, trebuie să fiu de acord. În același timp, având în vedere că eu cunosc personal Maramureșul și tocmai pentru că am fost prezent în ultimii patru ani de atâtea ori în fiecare localitate din județ, știu de la prima mână cât de mulți maramureșeni sunt de fapt plecați în străinătate, pentru a munci cinstit și a câștiga un trai mai bun pentru familiile lor. Asta, mai mult decât orice este explicația procentului redus de prezență la vot în Maramureș. Procentul de peste 40% pentru PSD în Maramureș, un vot de încredere de care Partidul Social-Democrat nu a mai beneficiat în această parte a țării, poartă o imensă responsabilitate. Oamenii ne-au transferat încrederea lor și au nevoie de rezultate imediate în administrație și mai ales în atitudinea politicienilor. PSD are astăzi majoritatea primarilor din județ, președintele Consiliului Județean, majoritatea parlamentarilor și sperăm ca, în câteva zile, să avem și guvernarea. Din acel moment nu mai avem nicio scuză, iar angajamentul nostru de a pune în practică Programul de Guvernare al PSD propus în campania electorală va fi total. Vom răsplăti încrederea maramureșenilor cu multă muncă, seriozitate și devotament. Mulțumim, Maramureș”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al PSD Maramureș
About author
You might also like
AGRICULTURA- o PROBLEMĂ stringentă ce nu mai suferă amânare
În cadrul Conferinței de presă a PNL Maramureș din 12 februarie, europarlamentarul Daniel Buda a adus în discuție problemele cu care se confruntă sectorul agricol din regiunea NV a țării.
Săpânța fără Maramureș poate trăi, dar Maramureșul fără Săpânța nu există – Cristian Niculescu Țâgârlaș
Afirm din toată inima acest lucru, pentru că Săpânța este un loc foarte frumos și un loc unic în toată lumea aceasta. Le-am spus acest lucru atât primarului Gheorghe Stan
Pachete ALIMENTARE pentru peste 1 MILION de români
Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă asigură un sprijin concret românilor din categoriile vulnerabile, pentru a putea face față creșterilor de prețuri în această perioadă. Aproape 1,2 milioane de persoane
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!