sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Gheorghe Şimon, deputat PSD: „Alături de colegii mei, voi vota împotriva Ordonanței debranșării consumatorilor în starea de alertă!”

Gheorghe Şimon, deputat PSD: „Alături de colegii mei, voi vota împotriva Ordonanței debranșării consumatorilor în starea de alertă!”

Guvernul de incompetenţi condus de premierul Cîţu mai dă o lovitură românilor, care supravieţuiesc foarte greu după perioada stării de urgenţă. Sunt multe familii cu copii, pensionari și angajați cu salarii mici care nu-și pot plăti în mod regulat facturile la utilități, iar situația lor se agravează exponențial în contextul creșterii explozive a tarifelor la energie electrică și gaze naturale. Peste 41% dintre gospodăriile din mediul urban și 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata utilităților, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.

”Alături de colegii mei din PSD, voi vota împotriva Ordonanța Guvernului care dă undă verde furnizorilor de utilități să debranșeze consumatorii care nu-și pot plăti facturile. Această Ordonanță nu ar fi trebuit să fie aplicată înainte de adoptarea Legii consumatorului vulnerabil. Întâi protejare, apoi debranșare și doar pentru cei care pot, dar din rea-voință nu doresc să plătească. Nu putem compara o familie cu mulții copii sau un pensionar cu pensie minimă, cu un rău-platnic, cum e de exemplu organizația PNL Sector 6 care nu și-a plătit facturile la căldură, deși ar fi putut să o facă. Nu trebuie ca, din cauza unor rău-platnici, să trimitem în beznă și în frig sute de mii sau poate milioane de români care, deși muncesc, au venituri insuficiente pentru a-și acoperi facturile care sunt din ce în ce mai mari. Măsura liberalizării pieței de energie trebuia adoptată simultan cu legea consumatorilor vulnerabili”, a declarat parlamentarul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.

România se află în continuare stare de alertă, adică acelaşi context care a motivat măsura interzicerii debranșării. ”Condițiile nu s-au schimbat pentru că suntem în continuare în stare de alertă și se anunță valul 4. Este posibil ca în scurt timp să fim nevoiți să revenim la astfel de măsuri și debranșarea consumatorilor care nu-și pot achita facturile sigur nu este soluția pentru a-i ajuta pe cei care se află în situații limită”, a arătat deputatul PSD Gheorghe Șimon.  

Gheorghe Șimon, deputat PSD Maramureș

Previous Față de nivelul anterior pandemiei, creșterea economică este sub 2%, în timp ce împrumuturile sunt de 1000 de euro/secundă
Next Consiliul Județean Maramureș vă invită la HORA LA PRISLOP, ediția a XLIX-a

About author

You might also like

Social 0 Comments

SUCCES deplin. Tabăra de vară în limba engleză ENROLL FOR FUN! 2018 s-a încheiat

Pornind de la premisa că “Summer is not summer without a summer camp” şi de la faptul că vacanța mare este una dintre cele mai aşteptate de către copiii de

Social 0 Comments

Uniunea Europeană – alături de campania umanitară derulată în Maramureș. De Sărbătorile Pascale, Germania trimite TIR-uri cu cele necesare ucrainenilor

Forumul German și Asociația Bayerische Kinderhilfe Rumänien sprijină campania umanitară de ajutorare a Ucrainei. În aceste zile, patru TIR-uri cu alimente neperisabile, precum și  scutece, apă și dulciuri pentru copii

Social 1Comments

Prof. Ioan Muntean a fost NUMIT INSPECTOR școlar general adjunct al ISJ Maramureș

A doua propunere a Partidului National Liberal Maramureș pentru conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Maramureș a prins azi contur. Cu data de mâine, prof. Ioan Muntean este oficial cel de-al

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply