sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Revendicările dascălilor pot fi rezolvate”

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Revendicările dascălilor pot fi rezolvate”

Sistemul educational din România trece printr-o perioadă delicată. Dascălii amenință cu proteste masive după ce a avut loc deja o grevă de avertisment. În pragul examenelor de final de an, clasa politică privește cu îngrijorare aceste revendicări dar susține faptul că se pot găsi soluții.

„PSD a susținut tot timpul ideea de dialog pentru soluționarea unor astfel de situații. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, viitorul premier a susținut acest dialog și va participa la întâlnirea cu sindicaliștii. De principiu, revendicările sindicatelor din Educație își pot găsi rezolvarea în noua Lege a salarizării, care oricum trebuie revizuită întrucât este un jalon în PNRR. În această nouă lege se va stabili un nou calendar al majorărilor salariale, astfel încât toate categoriile profesionale să ajungă la nivelul corespunzător, în funcție de proiecțiile bugetare pe anii următori. Există deci o cale de soluționare a conflictului, deci nu se justifică acțiunile extreme care pot afecta programul școlar al elevilor”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Conform PNRR, Parlamentul trebuie să adopte o nouă Lege a salarizării până la finalul acestui an. În acest act normativ și în acest interval pot fi stabilite reglementările care pot rezolva o mare parte dintre revendicările cadrelor didactice.

Gheorghe Șimon, deputat PSD Maramureș

Previous S-a pus în GENUNCHI! Final ȘOC! în cazul HOAȚEI din Piața Izvoarele din Baia Mare
Next Consiliul Județean Maramureș a participat la conferința internațională Interpret Europe

About author

You might also like

Social 0 Comments

Gheorghe Șimon, deputat PSD: PSD a propus, încă de acum o lună, scăderea TVA la energie. Florin Câțu face doar paradă online și la televiziuni

Partidul Social Democrat a propus, încă de acum o lună, scăderea taxei pe valoare adăugată (TVA) la energie, propunere menită să  protejeze românii aflați în criză. Propunerea PSD a fost

Social 0 Comments

Deputatul Florin Alexe: Bugetul pentru bursele elevilor este in anul 2022 de 5 ori mai mare decât in anul 2020 (1,332 miliarde lei fata de 270 milioane lei in 2020) și este asigurat de la bugetul de stat

ncepem reforma educației românești! Am promis că vom pune interesele elevilor în prim-plan, iar rezultatele se văd. Sorin Mihai Cimpeanu, ministrul Educației, a anunțat 10 măsuri implementate de Ministerul Educației

Social 0 Comments

Gabriel Zetea, PSD: Borșa a ajuns, în 10 ani, să se transforme din Vestul Sălbatic într-un oraș 100% european

Când spun că sunt mândru de toate realizările primarului din Borșa, Timiș Ion Sorin am și argumente: e primarul care a atras fonduri pe absolut toate axele de finanțare, iar

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply