Guvernul PSD oferă soluții pentru stoparea exodului tinerilor și integrarea acestora pe piața muncii locale
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb și președintele ANOFM, Cristiana Barbu au semnat, la începutul săptămânii, trei proiecte cu finanțare europeană în valoare totală de 9,7 milioane euro pentru integrarea tinerilor șomeri pe piața muncii din România. Finanțarea se asigură prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU). Două dintre proiecte vizează schemele naționale de ucenicie și stagii și oferă sprijin financiar nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă și/sau stagii pentru absolvenții de învățământ superior. Angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază de 1.125lei/ lună/ ucenic, în perioada de derulare a contractului (12 luni, 24 luni, 36 luni, în funcție de nivelul de clificare al programului), a precizat Gică Timiș, consilier județean PSD Maramureș. Angajatorul care încheie un contract de stagiu beneficiază de 1.350 lei/ lună, în perioada derulării contractului de stagiu, respectiv pentru o perioadă de șase luni. ”Cel de-a treilea proiect, având o valoare de 460.000 euro, vizează activarea tinerilor NEETs (Not in Education, Employment or Training /care nu sunt înscriși într-un program de educație, ocupare sau formare profesională). Concret, prin acordarea unei prime de activare, se urmărește stimularea ocupării în rândul tinerilor. Astfel, un tânăr domiciliat/cu reședința într-una din regiunile Centru, Sud –Est și Sud Muntenia, înregistrat la AJOFM și care se angajează pentru o perioadă mai lungă de 3 luni, după data înregistrării sale la AJOFM, beneficiază de 500 lei net ca primă de activare, primă care se acordă o singură data”, a declarat consilierul județean PSD Maramureș, Gică Timiș.
Biroul de presă al PSD Maramureș
About author
You might also like
Primarul interimar Ioan Doru Dăncuș accelerează proiectele vitale pentru Baia Mare. Întâlnire cu secretarul de stat Ioan Lucian Rus la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Ioan Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare, s-a întâlnit luni, 29 ianuarie 2024, la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului cu secretarul de stat Ioan Lucian Rus pentru a
Guvernul liberal a îndatorat România în doar 11 luni cât în 19 ani!
Datoria publică a României în primele nouă luni ale acestui an a ajuns la 67,27 miliarde lei, respectiv 14 miliarde de Euro. La această sumă se adaugă datoria publică din
Gabriel Bogdan Ștețco, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș: Construim un campus profesional pentru învățământ dual și în Maramureșul istoric
Administrațiile liberale fac performanță, iar acest lucru a fost demonstrat și în Maramureș. Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș și candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare, împreună
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!