sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

HECTARE întregi INUNDATE în Libotin

HECTARE întregi INUNDATE în Libotin

Din cauza căderii unor cantităţi însemnate de precipitaţii şi topirii zăpezii din zona înaltă, aproximativ 10 hectare de teren agricol au fost inundate de apele Râului Libotin. Zona afectată este în afara localității, între satul Cupșeni și Libotin, dar apele îmbolburate amenintă drumul spre Cupșeni și Ungureni, ajungând în unele zone să fie la un metru de carosabil. „În fiecare an e așa, în fiecare primăvară tot locul asta e acoperit de apă. Pot fi și 10 ani la rând de când e tot așa. Apoi se retrag apele și noi ne punem mălai și cartofi.” – mi-a declarat Boga Ion, localnic în Libotin. Cea mai importantă arteră hidrografică a comunei o  formează Râul Libotin, afluent al Râului Lăpuş, care confluează cu acesta în satul Rogoz.

Andrei Buda, student anul II, Jurnalism, UTCN, Centrul Universitar Nord Baia Mare

Previous EXATLON de Maramureș! Un clip viral din Arieșul de Pădure
Next ALDE Maramureș: Trăim în ȚARA DELAȚIUNILOR, a DOSARELOR și a EXCURSIILOR inventate și NETRECUTE în declarația de avere

About author

You might also like

📡 Actualitate 0 Comments

Lucrări de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile. AFECTAȚI de această întrerupere utilizatori din Hideaga, Mogoșești, Lucăcești, Pribilești și Dănești – S.C. VITAL S.A.

În cadrul lucrărilor de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile și pentru asigurarea și garantarea calității apei potabile pe care o livrăm către utilizatori, societatea VITAL S.A va întrerupe

Politica 0 Comments

Cristian Niculescu Țâgârlaș – Dezvoltarea civică a municipiului Baia Mare a fost unul din subiectele de dezbatere la care am participat recent, la invitația administrației locale

Sunt interesat să aflu perspectivele de dezvoltare ale Băii Mari, pentru că este orașul în care locuiesc și al cărui viitor depinde de deciziile asumate astăzi. Fie că vorbim despre

📡 Actualitate 0 Comments

Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia Mare caută soluții pentru finanțarea variantei de ocolire a municipiului Baia Mare

Miercuri, 30 octombrie, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de primarul Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș au avut o întrevedere cu reprezentanții proiectantului studiului de fezabilitate aferent obiectivului de

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply