BREAKING NEWS

IADUL de FOC de la Muzeul Etnografic Sălaj. Casa lui Horea a ars ca o torță. S-au aprins și casa Lupuț și Școala Gimnazială Horea dar și fânarul

Un incendiu de proporții a izbucnit vineri, 25 iulie 2025, în comuna Cizer, județul Sălaj, mistuind parțial „Casa Lupuț”, cunoscută și ca „Casa lui Horea”, și afectând grav Școala Gimnazială „Horea”. Flăcările au apărut în jurul orei 13:11 și s-au extins rapid, distrugând o parte importantă a patrimoniului local. Potrivit Monitorul de Sălaj, muzeul etnografic în aer liber, format din trei case tradiționale, a ars pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar oloirea și găbănașul au fost mistuite complet, în timp ce casa principală, monument istoric de secol XVIII, a fost serios afectată.

În același timp, acoperișul Școlii Gimnaziale „Horea” a fost cuprins de foc pe circa 400 de metri pătrați, titrează Monitorul de Sălaj. Din fericire, niciun elev și niciun cadru didactic nu au avut de suferit, însă un bărbat a suferit arsuri la nivelul feței și a fost transportat la Spitalul Județean din Zalău. Pompierii din cadrul ISU Sălaj au intervenit cu mai multe autospeciale și au reușit să oprească extinderea incendiului, însă pagubele materiale sunt uriașe.

„Casa Lupuț”, restaurată în anul 2018 printr-un proiect cu fonduri externe, era inclusă pe lista monumentelor istorice sub codul LMI SJ-II-m-B-05041 și reprezenta una dintre cele mai valoroase mărturii ale arhitecturii tradiționale din zonă. Mediafax scrie că Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, va desemna un restaurator specializat pentru a evalua situația și a propune soluții de conservare și, pe cât posibil, de reconstrucție. Clădirea era asigurată, ceea ce ar putea facilita refacerea acesteia după finalizarea expertizelor.

Cauza incendiului rămâne deocamdată necunoscută, iar autoritățile desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările în care au izbucnit flăcările. Comunitatea din Cizer este profund afectată de această pierdere culturală, iar autoritățile locale încearcă să identifice soluții pentru relocarea activităților școlare și pentru sprijinirea demersurilor de restaurare a monumentului istoric.

Sursa video: Salajul Liber

Sursa foto: Cultura.ro

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat