sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

În „România educată” a lui Iohannis și PNL, lipsa de educație constituie un mare avantaj!

În „România educată” a lui Iohannis și PNL, lipsa de educație constituie un mare avantaj!

Părinții elevilor care urmează în prezent cursurile în regim online au fost somați de către Ministerul Educației și Cercetării să își asume o declarație halucinantă. Concret, în toate școlile din România a fost transmisă o declarație, ce urmează să fie completată și semnată de către părinți, a cărui conținut este complet deplasat pentru aceste zile.

În acest document, se precizează că părintele „se obligă” să nu înregistreze prin niciun procedeu activitățile didactice desfășurate online de copiii lor! De asemenea, ei trebuie să ia toate măsurile pentru a preveni înregistrarea acestor activități didactice de către copii sau oricine altcineva.

Această declarație este în mod clar una controversată, deoarece ar putea constitui un mod elegant pentru ca profesorii să fie exonerați de orice potențială vină, în cazurile în care ar fi acuzați de incompetență în ceea ce privește desfășurarea cursurilor online.

Consider că conducerea Ministerului Educației și Cercetării a lansat astfel, prin această declarație impusă, o nouă etapă din seria bătăii de joc la adresa învățământului românesc, mai ales la adresa părinților și copiilor. Este total haotic modul în care liberalii guvernează educația națională, prin astfel de impuneri cu titlu de recomandări, în condițiile în care o astfel de declarație este în măsură să-i dezorienteze și mai mult pe părinții elevilor care învață de acasă.

Adevărata problemă nu este înregistrarea cursurilor, ci faptul că elevii au fost privați de o educație adevărată, începând din martie și până acum. Nici programa, nici infrastructura și nici profesorii nu sunt pregătiți pentru predarea online, pur și simplu pentru că Ministerul Educației nu a făcut nimic în acest sens, nici în martie, nici în vacanța de vară și nici la începutul acestui an școlar.

În timp ce în toate țările în care s-a reinstituit starea de urgență școlile au rămas deschise, în România guvernul liberal preferă să introducă noi instrumente de presiune la adresa părinților, prin acest demers revoltător.

Conform principiului „mai cerem o declarație, mai certăm cadrele didactice, mai tragem părinții la răspundere și ținem copiii acasă”, este cât de poate de evident că, în „România educată” a lui Iohannis și PNL lipsa de educație poate fi, din păcate, un mare avantaj pentru cei care ne conduc!

Candidat PRO România Maramureș pentru Senat, Cornelia NEGRUȚ

Previous ULMENI. Zi istorică. PODUL lui MORAR peste Someș a fost MONTAT
Next Ionel Bogdan: "Piețele în aer liber rămân deschise pentru producători"

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Deputatul Adrian Todoran: ”Nu vă mai bateți joc de asistenții personali”

Asistenții personali din Maramureș și întreaga țară se află într-o situație extrem de dificilă în această perioadă, după ce Guvernul liberal i-a lăsat fără bani de luni bune, prin neplata

Politica 0 Comments

Deputatul Adrian Todoran: Preşedintele Theodor Paleologu va lupta pentru o Românie respectată, educată, performantă

Trei dimensiuni ale unei Românii ce are nevoie de o schimbare radicală. Prin siguranţă şi respect faţă de cetăţean, educaţie şi performanţă. Deputatul Adrian Todoran, vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară,

Politica 0 Comments

Ionel Bogdan și PNL obțin o victorie categorică în Maramureș

Ionel Bogdan este viitorul președinte al Consiliului Județean, după cum arată rezultatele parțiale. El este și cel mai tânăr președinte de CJ din țară, după victoria detașată a liberalilor în

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply