BREAKING NEWS

Înalta Curte reacționează ferm: „Nu am dat niciun acord pentru proiectul privind pensiile magistraților!” Avertisment asupra riscului de a submina independența justiției

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) respinge categoric afirmațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora ar fi exprimat un acord sau ar fi validat proiectul de lege privind pensiile magistraților.

Declarațiile recente, inclusiv cele formulate de Hunor Kelemen, care lasă impresia unei acceptări din partea instanței supreme, „nu corespund realității și riscă să afecteze încrederea publică în independența justiției”, se arată în comunicatul transmis de ÎCCJ.

Instituția precizează că, potrivit Constituției și legii, nu are atribuții de avizare a proiectelor legislative, iar o consultare informală nu poate fi interpretată ca un acord instituțional.
„Atribuirea către instanța supremă a unui rol de «consilier legislativ» al Guvernului sau Parlamentului reprezintă o deformare gravă a ordinii constituționale și o atingere adusă principiului separației puterilor în stat”, subliniază Înalta Curte.

Președintele ÎCCJ, judecător Lia Savonea, a transmis că instanța supremă „nu a abandonat și nu va abandona niciodată rolul său constituțional”, reafirmând că independența magistraților nu este negociabilă și nu poate fi folosită ca pretext în disputele politice.

Partajează acest conținut: