BREAKING NEWS

Incendiu la parterul unui bloc din Baia Mare, bărbat imobilizat la pat, cu arsuri grave

În această dimineață, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un apartament, situat la parterul unui bloc de locuințe în cartierul Dragoș Vodă, din municipiul Baia Mare.
La locul evenimentului au fost direcționate 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, cel de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp de către echipajele operative. Totodată, din interiorul încăperii în care se manifestă incendiul, a fost extrasă o victimă, imobilizată la pat. Aceasta a fost evaluată medical la fața locului, prezentând arsuri de gradul II și III pe mare parte din suprafața corpului. Bărbatul, în vârstă de 63 de ani a fost transportat la spital, conștient.
De asemenea, alti locatari au fost evaluați medical, însă nu necesita îngrijiri medicale de specialitate. În clădire se aflau circa 20 de locatari, care au fost sfătuiți să nu părăsească locuința, până la ventilarea mecanică a casei scării.
1000156790-1024x473 Incendiu la parterul unui bloc din Baia Mare, bărbat imobilizat la pat, cu arsuri grave 1000156792-1024x473 Incendiu la parterul unui bloc din Baia Mare, bărbat imobilizat la pat, cu arsuri grave 1000156800-1024x472 Incendiu la parterul unui bloc din Baia Mare, bărbat imobilizat la pat, cu arsuri grave 1000156802-1024x472 Incendiu la parterul unui bloc din Baia Mare, bărbat imobilizat la pat, cu arsuri grave 1000156804-1024x472 Incendiu la parterul unui bloc din Baia Mare, bărbat imobilizat la pat, cu arsuri grave

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat