Pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit în această dimineață în localitatea Băița, în urma izbucnirii unui incendiu la un bloc de locuințe cu regim de înălțime parter plus mansardă.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje medicale, SMURD și SAJ. La sosirea echipajelor, incendiul nu se manifesta generalizat, însă degajările de fum erau importante. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, incendiul fiind stins cu succes.
Persoanele aflate în imobil în momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat în siguranță și au fost evaluate medical la fața locului. Unele dintre acestea au suferit atacuri de panică, însă, până în acest moment, nu a fost necesar transportul la spital.
În urma incendiului a fost afectat tavanul unui apartament, în zona coșului de evacuare a fumului, pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Pompierii continuă acțiunile de înlăturare a efectelor negative produse de incendiu.
Sursa: ISU Maramureș
Partajează acest conținut:

