Începând cu data de 01 ianuarie 2025 și contribuabilii mici vor transmite fișierul standard de control fiscal prin depunerea Declarației informative D 406 SAF-T
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform prevederilor legale*.
Modelul declarației este prevăzut în Anexa nr. 2 a Ordinului Președintelui ANAF nr.1783/2021 privind natura informaţiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fişierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura şi condiţiile de transmitere, precum şi termenele de transmitere şi data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fişierul standard de control fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru informații detaliate necesare transmiterii unei declarații complete și corecte rugăm contribuabilii sa acceseze portalul instituțional, la acest link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/despre_anaf/strategii_anaf/proiecte_digitalizare/saf_t
* potrivit prevederilor art. 59^1 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala cu modificările si completările ulterioare, precum și conform prevederilor pct. 1 din Anexa 5 la ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1783/2021 privind natura informaţiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fişierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura şi condiţiile de transmitere, precum şi termenele de transmitere şi data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fişierul standard de control fiscal, cu modificările și completările ulterioare
Reamintim că Declarația informativă D 406 (SAF-T) este depusă din 01 ianuarie 2022 de către marii contribuabili și începând cu data de 01 ianuarie 2023 de către contribuabilii mijlocii.
Similar cu celelalte două categorii de contribuabili menționate, contribuabilii mici, care vor avea obligația depunerii Declarației informative D 406 (SAF-T) începând cu data de 01 ianuarie 2025, vor beneficia de o perioadă de grație, astfel:
– 6 (șase) luni pentru prima raportare, respectiv 5 (cinci) luni pentru a doua raportare, 4 (patru) luni pentru a treia raportare, 3 (trei) luni pentru a patra raportare, 2 (două) luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligația de transmitere lunară a fișierului SAF-T;
– 3 (trei) luni pentru prima raportare pentru contribuabilii care au obligația de transmitere trimestrială a fișierului SAF-T.
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, ANAF a elaborat ”GHIDUL contribuabilului pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D 406 – Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)” și ”Documentul de asistență pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D 406 – Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)”, în care se regăsesc întrebări și răspunsuri utile pentru completarea corectă și completă a declarației.
Totodată, dacă după studierea documentelor și informațiilor postate pe portalul ANAF sunt necesare clarificări privind depunerea și completarea declarației D406, contribuabilii le pot solicita la adresa de e-mail saft@anaf.ro.
Serviciul comunicare, relații publice și mass media
About author
You might also like
Un MILITAR de la Palatul Justiției Maramureș, INFECTAT cu virusul SARS-Cov2
În data de 26.05.2020, în jurul orei 15:00, conducerea Tribunalului Maramureş a fost notificată telefonic cu privire la faptul că un militar care asigura paza la Palatul Justiţiei în zona
A apărut numărul 248 al Revistei de Cultură ”Nord Literar”, primul din acest an
Un splendid eseu despre feminitate, scris cu luciditate și cu umor, ne propune Irina Petraș, afirmând: ”Războiul sexelor, în care armele de luptă sunt prejudecățile, iar tradiția e invocată ori
Maramureș. La 19 ani, REȚINUT de polițiști pentru UCIDEREA unui CÂINE
În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care o persoană agresează un câine, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări, pentru identificarea
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!