sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Ionel Bogdan: Depozitul de DEȘEURI din Farcașa are în acest moment un procent de execuție de 85%, iar odatǎ cu operaționalizarea acestuia, maramureșenii vor PLǍTII cu 30% mai PUȚIN pentru serviciile de salubritate

Ionel Bogdan: Depozitul de DEȘEURI din Farcașa are în acest moment un procent de execuție de 85%, iar odatǎ cu operaționalizarea acestuia, maramureșenii vor PLǍTII cu 30% mai PUȚIN pentru serviciile de salubritate

Multe întrebări și controverse în jurul proiectului SMID, deseori nemulțumirile fiindu-mi direct adresate.

Realitatea este că am preluat SMID Fărcașa în impas, cu lucrări abandonate, fără niciun progres în perioada 2016-2020. M-am apucat împreună cu echipa de treabă. Am făcut documentația în primele luni, apoi am făcut licitația publică (2021-2022) cu multe contestații de la CNSC și până la Curtea de Apel, iar apoi am semnat contractul de proiectare și execuție în 2022. Un an de zile a durat proiectarea și în 2023 constructorul a început efectiv lucrările. Iar acum, după un an și jumătate de lucrări, peste 200.000 metri cubi de pământ relocați, un dig de protecție a primei celule de 37 metri înălțime și multe altele care s-au făcut, pot spune că ne apropiem de final, iar în decembrie, prima celulă de depozitare a deșeurilor din Maramureș va fi gata.

Depozitul de deșeuri din Fărcașa are în acest moment un procent de execuție de 85%, iar odată cu operaționalizarea acestuia, maramureșenii vor plăti cu 30% mai puțin pentru serviciile de salubritate.

Acum se execută lucrări de sigilare a celulei cu geomembrană impermeabilă, iar peste aceasta urmează a se monta geotextil și geocompozit. De asemenea, drumurile de acces și perimetrale sunt în execuție.

Am verificat stadiul lucrărilor acestui important obiectiv de investiții, alături de Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului, colegi din aparatul de specialitate al Consiliului Județean și reprezentanții companiei care realizează lucrările.

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) este cel mai controversat proiect din județul Maramureș și sunt optimist în legătură cu finalizarea lucrărilor, astfel încât să beneficiem cât mai curând de acest sistem modern de gestionare a deșeurilor.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureş

Previous PREMIEREA elevilor de 10! BACALAUREAT și EVALUARE NAȚIONALĂ 2024 - Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Next ADMITERE la Școlile de Subofițeri Jandarmi Sesiunea octombrie- decembrie 2024

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

TÂLHĂRIE SOLUȚIONATĂ DE POLIȚIȘTII BĂIMĂRENI

Polițiștii municipiului Baia Mare, Biroul de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea faptei de tâlhărie calificată. În fapt, la data

Actualitate 0 Comments

Ionel Bogdan: Proiectele și investițiile din Maramureș sunt pe lista de priorități a Guvernului

Premierul Ludovic Orban, însoțit de miniștrii Virgil Popescu, Lucian Bode, Nicolae Ciucă și de secretarul de stat din Cancelaria Prim-Ministrului, Ionel Bogdan, vizitează vineri, 29 mai, investițiile Grupului Taparo din

Actualitate 0 Comments

Video. VALENTINE’ S DAY la Aqua – Palace din HAJDÚSZOBOSZLÓ prin GoEviTour!

Complexul acoperit Aqua-Palace “Paradisul apelor termale’’ pe langa numeroasele bazine tematice situate, pe o suprafata de 15.000 mp, va ofera de Ziua Îndragostitilor, 14 februarie 2020, seanse- sauna si reduceri

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply