Ionel Bogdan: “Gabriel Zetea nu îi mai poate dezinforma la nesfârșit pe maramureșeni. Guvernul PNL a acordat zeci de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a Maramureșului”
Zi de zi reparăm greșelile făcute de guvernul PSD. În ultima ședință de guvern am acoperit găurile lăsate de guvernul Dăncilă în bugetele primăriilor.
În Maramureș, primăriile au primit de la guvernul PNL circa 20 de milioane de lei, putând astfel să își asigure funcționarea până la sfârșitul anului. Cetățenii nu trebuie să sufere din cauza incompetenței guvernului anterior care a tăiat din veniturile administrațiilor locale, ignorând nevoile românilor.
În aceeași ședință de guvern s-au aprobat și plățile pentru proiectele derulate prin PNDL în Maramureș, inclusiv cele realizate prin intermediul Consiliului Județean. Doar pentru Consiliul Județean condus de Gabriel Zetea au fost alocate în jur de 20 de milioane de lei pentru proiectele realizate prin PNDL, pentru că PNL nu ține cont de culoarea politică a administrațiilor locale, așa cum făcea PSD, atunci când este vorba de proiecte care pot aduce condiții mai bune de viață pentru cetățeni. Gabriel Zetea nu îi mai poate dezinforma la nesfârșit pe maramureșeni, deoarece pentru guvernul PNL vorbesc deja faptele.
Pe lângă banii alocați CJ Maramureș, o sumă similară a fost alocată și primăriilor maramureșene care derulează proiecte tot prin PNDL.
PNL susține proiectele administrațiilor locale și susține modernizarea comunităților locale, așa cum s-a angajat în fața cetățenilor.
Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș, secretar de stat Cancelaria Prim-Ministrului
About author
You might also like
Vladimir Petruț, primar: “Spitalul din CAVNIC va fi cel MAI FRUMOS spital din NV României”. EXTINDERE, mobilier nou, ascensor și locuri de muncă. FINANȚARE URIAȘĂ de 10,7 milioane lei
Detectivul de Presă ȘOC! a avut dreptate. Spitalul Cavnic nu doar că nu se închide, așa cum ar fi dorit unele forțe politice malefice, dar va cunoaște o dezvoltare uluitoare
ȘOC! Soția fostului senator Liviu Titus Pașca, Nicoleta Pașca A MURIT! La 5 ore distanță, fiica lor Ruxandra A NĂSCUT!
Leta Pașca, așa cum îi spuneau prietenii A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ pe pat de spital. Ea a pierdut lupta cu cancerul, o luptă teribilă dusă de câțiva ani încoace. Tratamentele
VREA să REABILITEZE gara și NU este lăsat. Află ce vrea să facă primarul Ioan Mătieș la Mireșu Mare
Primarul Ioan Mătieș dorește să facă din gara localității Mireșu Mare un Centru muzeistic al unioniștilor din zona Codru-Chioar. Aflată în paragină, clădirea cu o arhitectură frumoasă, se degradează în
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!