sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

LANSARE. Asociația Întreprinzătorilor Maramureș va susține dezvoltarea economico – socială a județului Maramureș

LANSARE. Asociația Întreprinzătorilor Maramureș va susține dezvoltarea economico – socială a județului Maramureș

 Sala de conferințe a Centrului de Afaceri Millennium III din Baia Mare a găzduit joi, 14 iunie 2018, un eveniment de lansare a unei organizații non-profit, al cărei scop este de a susține dezvoltarea economico – socială a județului Maramureș. Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) este constituită din 31 de societăți comerciale cu capital integral românesc, cu sediul în Maramureș, iar președintele acesteia este Ovidiu Goga. AIM militează pentru dezvoltarea capitalului autohton, extinderea investițiilor macro și micro locale, dar și din alte zone, asigurând reprezentare eficientă a intereselor membrilor săi.

Evenimentul de lansare s-a bucurat de prezența Ministrului Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a președintelui Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian și a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Alături de membri fondatori ai Asociației Întreprinzătorilor Maramureș, la eveniment au mai participat și reprezentanți ai societăților comerciale – potențiali membri ai organizației, reprezentanți ai mediului educațional, ai autorităților publice locale și instituțiilor publice județene, dar și reprezentanți ai mass-mediei.

 „Împreună cu un grup de oameni de afaceri am discutat posibilitatea înființării unei organizații patronale în Maramureș, având întâlniri și cu autoritățile locale pe această temă. Ceea ce se întâmplă astăzi, în Baia Mare, este un pilon fundamental în dezvoltarea economiei județene. Nu vă așteptați să vedeți rezultate începând de mâine, însă cu siguranță nu veți mai fi singuri în rezolvarea problemelor cu care vă confruntați. Începând de mâine, autoritățile locale cu care orice organizație patronală a mediului de afaceri interacționează, vă vor trata ca pe niște parteneri fără de care acest județ nu poate exista din punct de vedere economic. Prefectura, Consiliul Județean sau primăriile trebuie să știe că au un partener dinamic, real și cu atitudine constructivă față de tot ce este important în această țară. Dintre toate organizațiile întâlnite până acum, organizația patronală din Maramureș are cel mai fulminant început”, a confirmat președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici a prezentat măsurile luate în acest an și felul în care se încearcă crearea unui cadru în baza căruia să se facă investiții atât în mediul privat, cât și în cel public. De asemenea, a mai declarat faptul că actuala legislație necesită o revizuire pe ambele conduri și în special pe partea de evaziune fiscală. „Vreau să revizuim împreună partea legislației. Au fost multe schimbări și prevederi legislative. Vom lua articol cu articol ambele coduri, iar dacă e ceva de simplificat, de eliminat sau de adăugat le vom vedea împreună, într-un cadru cât mai larg de discuții, cu structurile asociative și comisiile parlamentare de finanțe. Dorința noastră este ca, la final de an, să putem să închidem discuția celor două coduri. De la 1 ianuarie 2019, nu dorim să mai intervenim pe marginea lor. Obligatoriu, în acest an va avea loc o reforma radicală, a specificat Eugen Orlando Teodorovici.

Gabriel Zetea: Proiectele județului vor fi discutate de autoritățile județene și cu reprezentanții mediului privat

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că este la curent cu acțiunile care au fost întreprinse pentru înființarea acestei asociații și că instituția județeană va fi un partener corect de dialog în toate proiectele viitoare. Totodată, l-a felicitat pe președintele AIM, Ovidiu Goga, asigurându-l de întreaga sa deschidere și disponibilitate și în viitor.

„Cunosc pașii care au fost făcuți în tot acest timp de către Ovidiu Goga și membrii fondatori, munca necesară pentru a pune pe picioare această asociație, dar și birocrația pe care au învins-o pentru ca această structură să fie funcțională începând de acum. Este un lucru important, pentru că dreptul la asociere este unul dintre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului. Acum și-au exersat acest drept, oferind autorităților locale și județene un partener de dialog. Dacă discutăm despre relații internaționale, Consiliul Județean Maramureș a încercat să promoveze aceste relații ale județului cu regiunile învecinate, dar acum, prin dialog, putem să vedem care sunt exact acele relații pe care vrem să le accesăm, pentru că noii noștri parteneri cunosc cel mai bine piața. Administrația județeană va fi un partener fidel și vom promova împreună aceste relații, prin participarea la târguri și alte evenimente internaționale din zona noastră de interes. În același timp, strategia de dezvoltare a județului are nevoie de îmbunătățiri, de reforma adoptării parteneriatului public privat. De acum, multe dintre proiectele județului pot fi discutate la o masă la care să participe autoritățile județene și cei care reprezintă cu adevărat mediul privat. Suntem cu toții cetățeni ai județului Maramureș și ne dorim o dezvoltare economico-socială așa cum merită acest județ”, a menționat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

În încheierea evenimentului au fost semnate adeziunea Asociației Întreprinzătorilor Maramureș la Uniunea Națională a Patronatului Român și protocolul de colaborare cu Centrul Universitar Nord Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj Napoca.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Previous ALEGERI. Ioan Marincaș este NOUL PREȘEDINTE al pensionarilor liberali
Next Corespondență. Traian Băsescu a PĂRĂSIT prezidiul și a COBORÂT de pe scenă! Află motivul

About author

You might also like

Comunicate 0 Comments

Societatea Drumuri și Poduri a intervenit pentru degajarea drumului în Oarța și în Bârsana

Ploile torențiale din ultimele două zile au afectat localitățile Oarța, Strâmți și Bârsana, iar Societatea Drumuri și Poduri S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș a intervenit, în cursul zilei

Comunicate 0 Comments

Ionel Bogdan: “Gabriel Zetea, un SET NOU de promisiuni populiste. În 8 ani NU A REUȘIT nici cu infrastructura, nici cu oportunitățile”

Înțeleg că Gabriel Zetea (foto jos) pregătește un set nou de promisiuni pentru maramureșeni, îmbibate de populism, pe care le anunță deja public prin județ, amenințând chiar cu referendumuri locale

Comunicate 0 Comments

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL, șansa românilor de a scăpa de guvernarea dezastruoasă a PSD

Românii au șansa de a scăpa săptămâna viitoare de  guvernarea dezastruoasă a PSD, odată cu votul dat înParlament pentru moțiunea de cenzură inițiată de PNL și susținută de toate partidele

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply