Loading Now

BREAKING NEWS

Legea Ansamblului „Transilvania” inițiată de senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a trecut de plenul Senatului cu 88 de voturi !

Inițiativa legislativă, adoptată astăzi de plenul Senatului,  a fost înregistrată în 13 martie a.c. și  are ca obiect o completare a Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, prin introducerea unei prevederi explicite referitoare la alocarea unei cote de 2% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat către un cont distinct destinat finanțării instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităților administrației publice locale.

Această măsură vizează asigurarea unui flux constant de finanțare pentru teatre, opere, filarmonici și ansambluri folclorice, instituții culturale esențiale pentru dezvoltarea identității culturale și locale.

În absența unei astfel de reglementări, distribuirea acestor fonduri era lăsată exclusiv la latitudinea Legii bugetului de stat, care poate include sau nu asemenea alocări, în funcție de priorități conjuncturale. Așadar, la aproape două luni de la inițierea propunerii legislative de către senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș,  modificarea adoptată astăzi, cu un număr de 88 de voturi pentru, 2 împotrivă și 22 de abțineri, previne posibile derogări sau anulări ale acestor alocări în cadrul dezbaterilor anuale asupra legii bugetare.

Legea Ansamblului „Transilvania” a fost adoptată în plenul Senatului, iar pentru votul dat astăzi le mulțumesc colegilor care au susținut inițiativa pe care am propus-o pentru sprijinirea instituțiilor culturale locale. (…) Cunoscând Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, un exemplu viu de respect pentru tradiție și de excelență artistică, dar și alte instituții culturale din țară, am considerat că e nevoie de un cadru legal care să le ofere stabilitate financiară. Este o lege care poate contribui la creșterea calității actului artistic, dar și una care conferă recunoașterea valorii instituțiilor culturale din România. România are nevoie de cultură, iar cultura are nevoie de susținere instituțională.”, a declarat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, într-un mesajul postat pe rețeaua de socializare.

 

Partajează acest conținut: