În această perioadă, în toate ținuturile din județul Maramureș, are loc pomenirea celor trecuți la cele veșnice.
Moșii de toamnă reprezintă una dintre cele mai importante sărbători dedicate comemorării morților, având o semnificație profundă în tradiția creștină.
Acest moment, de mare încărcătură spirituală, este un prilej de aducere amintire a celor dragi ce nu mai sunt printre noi și de rememorare a tuturor amintirilor ce ne leagă de strămoșii noștri.
În aceste zile speciale, florile şi lumânările aprinse nu lipsesc de pe nici un mormânt, creștinii îngrijindu-se ca fiecare mormânt să fie curățat.





Este de apreciat faptul că îi cinstim pe cei care au trecut la cele veșnice, că ne rugăm pentru ei și îi pomenim în rugăciunile noastre.
Dumnezeu să îi odihnească pe toți!
OMD Maramureș
Partajează acest conținut:
Publică comentariul