sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

MF și ANAF lansează aplicația de monitorizare GPS e-Transport

MF și ANAF lansează aplicația de monitorizare GPS e-Transport

MF și ANAF anunță finalizarea aplicației e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri.

Aplicația a fost deja încărcată pe platformele Apple Store și Google Play și este în proces de avizare, urmând ca până la cel târziu 15 iulie 2024 să fie operațională și să poată fi descărcată de utilizatori.

În acest context, în perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicația este în perioada de testare a parametrilor tehnici. Astfel, facem precizarea că prevederile art. 13^1 lit. d) și e) din OUG nr. 41/2022 se vor aplica începând cu data de 1 septembrie 2024.

Reamintim că pentru monitorizarea transporturilor de bunuri, Sistemul RO e-Transport preia date din sistemele de poziționare GPS, în situația în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme. Pentru aceste situații, pe site-ul MF, pe pagina RO e-Transport au fost încărcate specificațiile tehnice necesare.

În caz contrar, autovehiculele trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de tip telefon mobil care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit, pe care este instalată aplicația, dezvoltată de CNIF.

Operatorul de transport rutier are obligația să asigure transferul datelor de poziţionare a vehiculului de transport care fac obiectul declaraţiei din sistem, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin RO e-Transport.

Precizări privind amânarea sancțiunilor pentru operatorii economici autorizați

Reamintim că în cadrul ședinței de Guvern din 28 iunie 2024 s-a decis prin OUG 87/2024 amânarea aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația e-Transport până la 1 ianaurie 2025, doar pentru operatorii economici autorizați potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (U.E.) nr. 952/2013.

Măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri.

Sistemul RO e-Transport

Prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri, o componentă importantă în digitalizarea ANAF, prin care se urmărește creșterea capacității administrative de combatere a fraudei fiscale.

Sistemul RO e-Transport, prin mecanismele pe care le gestionează, va avea o contribuție importantă la reducerea GAP-ului de TVA, prin monitorizarea transporturilor efectuate cu bunuri cu risc fiscal ridicat, urmărindu-se fiscalizarea tranzacțiilor comerciale și creșterea încasărilor la bugetul de stat.

În vederea informării tuturor contribuabililor ce realizează transporturi naționale cu risc fiscal ridicat și transporturi internaționale, Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, care este disponibil aici — https://bit.ly/3xTCZbL.

Previous S.C. VITAL S.A - Probleme în furnizarea apei, generate de lipsa alimentării cu energie electrică
Next Peste 500.000 de hectare, înregistrate în primele șase luni ale anului

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Cel mai înalt VÂRF MONTAN a Munților Maramureșului, VÂRFUL FARCĂU – Să cunoaștem Maramureșul (13)

𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐢̂𝐧𝐚𝐥𝐭 𝐯𝐚̂𝐫𝐟 𝐦𝐨𝐧𝐭𝐚𝐧 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐚̂𝐫𝐟𝐮𝐥 𝐅𝐚𝐫𝐜𝐚̆𝐮, 𝐚𝐯𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐥𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝟏.𝟗𝟓𝟕 𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢. Din întreg lanțul Munților Maramureșului, cel mai înalt punct este piscul

Actualitate 0 Comments

Ionel Bogdan: Este mereu o mare ONOARE și EMOȚIE pentru mine să am ocazia să înmânez în numele Consiliului Județean și a consilierilor județeni titlul de ”Cetățean de onoare” al județului Maramureș

De această dată, am înmânat această distincție specială domnului Vasile Igna, unul dintre adevărații ambasadori ai Maramureșului, ai culturii maramureșene și românești, care face cinste în continuare acestui județ prin

Actualitate 0 Comments

ECHIVALENTUL a peste 200.000 EURO, RIDICAȚI de polițiști în urma PERCHEZIȚIILOR

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply