BREAKING NEWS

Mineral Expo Cavnic 2026 aduce în Maramureș comori minerale din întreaga lume. Ce surprize pregătesc organizatorii

Orașul Cavnic va deveni, în perioada 14–16 august 2026, punctul de întâlnire al colecționarilor, specialiștilor și iubitorilor de minerale, odată cu organizarea celei de-a IV-a ediții a Mineral Expo – Expoziția de Bijuterii și Minerale, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate patrimoniului mineral, geologic și cultural din România.

Organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Cavnic, evenimentul își propune să promoveze patrimoniul geologic și minier al Maramureșului, identitatea culturală a orașului și potențialul turistic al uneia dintre cele mai reprezentative regiuni miniere din Europa.

Ediția din acest an va avea o puternică dimensiune internațională. La Cavnic sunt așteptați expozanți și colecționari din Statele Unite ale Americii, Franța, Belgia, Ungaria, Cehia și Polonia, alături de specialiști în mineralogie și numeroase personalități ale județului Maramureș. Participarea acestora confirmă interesul tot mai mare de care patrimoniul mineral românesc se bucură pe plan internațional.

Printre cele mai așteptate atracții ale expoziției se numără spectaculoasele flori de mină, provenite din colecții private și instituționale, multe dintre acestea reprezentând renumitele zăcăminte ale Maramureșului. Vizitatorii vor avea ocazia să admire eșantioane rare, cu o deosebită valoare științifică, estetică și muzeală, formate în adâncul Pământului de-a lungul a milioane de ani.

Invitatul special al ediției este Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, instituție de prestigiu care va aduce la Cavnic o selecție de piese reprezentative din colecțiile sale. Printre acestea se vor regăsi spectaculoase minerale extrase chiar din minele Maramureșului, adevărate comori ale patrimoniului geologic care revin simbolic, pentru câteva zile, în locurile din care au fost scoase prin munca și sacrificiul generațiilor de mineri.

Organizatorii subliniază că Mineral Expo Cavnic este mai mult decât o simplă expoziție. Evenimentul creează o punte între știință, cultură, artă și tradiție, contribuind la promovarea patrimoniului geologic și minier al Maramureșului, încurajând educația, cercetarea și dezvoltarea turismului cultural.

Publicul larg, colecționarii, specialiștii și turiștii din țară și din străinătate sunt invitați să participe, în perioada 14–16 august 2026, la un eveniment care readuce în prim-plan frumusețea cristalelor și istoria uneia dintre cele mai importante regiuni miniere ale Europei.

Partajează acest conținut: