sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

MOMENT EMOȚIONANT astăzi ALĂTURI de OAMENII cu care AM LUCRAT timp de patru ani, având un SINGUR OBIECTIV – DEZVOLTAREA Maramureșului – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

MOMENT EMOȚIONANT astăzi ALĂTURI de OAMENII cu care AM LUCRAT timp de patru ani, având un SINGUR OBIECTIV – DEZVOLTAREA Maramureșului – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

Dincolo de aprobarea hotărârilor și dezbaterea proiectelor, această ultimă ședință de Consiliu Județean Maramureș mi-a oferit un lucru mult mai prețios, recunoștință pentru munca depusă în folosul maramureșenilor.

Toată activitatea mea de președinte s-a axat pe dezvoltarea comunităților maramureșene pentru ca județul nostru să prospere, să fie promovat la adevărata lui valoare, iar maramureșenii să se întoarcă cu mândrie acasă.

Le mulțumesc tuturor consilierilor județeni, tuturor colegilor din Consiliul Județean și din instituțiile subordonate, alături de care am lucrat în acești patru ani și am pus Maramureșul pe traiectoria dezvoltării și progresului.

Aștept ca viitoarea conducere a Consiliului Județean să finalizeze proiectele aflate în lucru, voi monitoriza atent derularea lor, și, la fel ca toți maramureșenii, îmi doresc să aflu care sunt proiectele noii administrații județene.

În ceea ce mă privește, rămân dedicat crezului meu de a face bine pentru Maramureș și pentru maramureșeni.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

Previous Lebăda neagră pentru PSD: Gigi Becali dezvăluie involuntar planul Ciolacu-Hrebenciuc prin care George Simion este ajutat să ajungă în turul 2
Next Am participat, alături de colegii mei, la ceremonia de ÎNVESTIRE a doi PRIMARI LIBERALI care au CÂȘTIGAT primul MANDAT- Ionel Bogdan

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Cornelia Negruț, vicepreședinte ALDE: Planul Național de Redresare și Reziliență, apogeul incompetenței „guvernului meu”

După 1989, România nu a mai cunoscut o perioadă atât de grea precum cea de acum decât în guvernarea Băsescu-Boc, care seamănă izbitor de mult cu acțiunile desfășurate de tripleta Iohannis-Orban-Cîțu. În

Actualitate 0 Comments

Senatorul Țâgârlaș: măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale. Alte PROIECTE votate de parlamentarul PNL

Proiecte importante pe ordinea de zi a Senatului, pe care le-am adoptat cu gândul la beneficiarii lor, pe care le-am aprobat zilele trecute. Unul dintre proiecte vizează măsuri de ocrotire

Actualitate 0 Comments

Ionel Bogdan a REUȘIT să obțină FINANȚAREA pentru reabilitarea Castelului Teleki din Pribilești. 13 milioane de euro vot fi investiți în viitorul centru cultural multifuncțional

Dragi maramureșeni, vin înaintea voastră cu încă o veste excelentă: am primit de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest contractul de #finanțare semnat pentru reabilitarea Castelului #Teleki din localitatea Pribilești!

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply