Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a verificat angajatorii din industria alimentară, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe parcursul trimestrelor II și III, cu accent pe respectarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.
În total, inspectorii au controlat cinci societăți comerciale, fiind identificate cinci deficiențe pentru care au fost stabilite măsuri de remediere.
Patru dintre firmele verificate au fost sancționate. ITM Maramureș a aplicat două amenzi în valoare totală de 13.000 de lei, precum și trei avertismente scrise.
Printre problemele constatate se află lipsa unei instruiri suficiente și adecvate a angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă. În unele situații nu ar fi fost realizate corespunzător instruirea la locul de muncă și cea periodică și nici consemnarea acestora în fișele individuale.
Inspectorii au identificat și deficiențe privind controalele interne destinate verificării respectării planurilor de prevenire și protecție, a utilizării echipamentelor individuale și a instrucțiunilor proprii de securitate.
În cadrul unor spații de producție nu fuseseră stabilite toate zonele care necesitau semnalizare de securitate.
Verificările au scos la iveală și probleme legate de pregătirea pentru situații de urgență. Potrivit ITM, nu fuseseră luate toate măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea personalului și nici desemnați lucrătorii responsabili pentru aceste intervenții.
O altă deficiență a vizat netransmiterea către ITM Maramureș a unei copii a procesului-verbal al întrunirii Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă. Controalele au fost realizate de doi inspectori din cadrul compartimentului de securitate și sănătate în muncă al ITM Maramureș.
Partajează acest conținut: