BREAKING NEWS

Noi reguli pe o stradă din Baia Mare. Șoferii trebuie să fie atenți

Șoferii care circulă pe strada Plugarilor din Baia Mare trebuie să se pregătească pentru noi reguli de circulație. Municipalitatea anunță montarea indicatoarelor „Oprirea interzisă”, dar și amenajarea unor parcări laterale, măsuri care au ca obiectiv creșterea siguranței pietonilor.

Potrivit anunțului transmis de Municipiul Baia Mare, parcările laterale vor fi amenajate pe partea stângă a străzii Plugarilor, pe sensul de mers spre strada Vasile Alecsandri.

Decizia privind modificarea regulilor de circulație în zonă a fost adoptată de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației, în ședința din 19 august 2026. Autoritățile precizează că măsura a fost solicitată pentru creșterea siguranței circulației pietonale.

Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare va realiza marcajele necesare, iar indicatoarele „Oprirea interzisă” urmează să fie montate în cel mai scurt timp posibil.

Municipalitatea le mulțumește participanților la trafic pentru înțelegere și își cere scuze pentru eventualele inconveniente care ar putea apărea odată cu implementarea noilor măsuri.

Partajează acest conținut: