sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Noua lege privind modificarea Codului Penal a intrat în vigoare

Noua lege privind modificarea Codului Penal a intrat în vigoare

Cristian Niculescu – Țâgârlaș, Senator PNL Maramureș

” Mă bucură faptul că Legea nr. 202/2024, pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2024.” : Cristian Niculescu-Țâgârlaș

Legea nr. 202/2024 a fost adoptată de Camera Deputaților fără nici o modificare, fapt ce reflectă implicare, responsabilitatea și activitatea exemplară din Senat și din cadrul Comisiei Juridice a Senatului, prezidată de senatorul PNL de Maramureș.

Legea stabilește măsuri noi și severe împotriva infracțiunilor grave precum sclavia, traficul de persoane și traficul de minori, asigurând pedepse mai dure pentru cei care încalcă prevederile legale. Legea nr. 202/2024 aduce noi reglementări și în privința materialelor pornografice cu minori, subliniind angajamentul ferm al parlamentarilor liberali în protejarea persoanelor vulnerabile.

Printre cele mai importante modificări, trebuie menționate următoarele:

  • Nu se poate dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 209-211, referitor la sclavie, traficul de persoane și de minori,
  • Pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani, art. 374, a infracțiunilor referitoare la pornografia infantilă,

”De-a lungul carierei mele de avocat, am avut mereu ca obiectiv și scop să servesc interesele justiției și să protejez drepturile fundamentale ale cetățenilor. Sunt mândru să aduc această expertiză în slujba cetățenilor, în special a maramureșenilor, asigurând un cadru legislativ solid și echitabil pentru toți românii” a menționat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș – președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.

Cristian Niculescu – Țâgârlaș, Senator PNL Maramureș

Previous Cum procedăm în cazul întâlnirii cu ursul pe traseele montane? Recomandările jandarmilor montani
Next “ Am participat la o recepție găzduită de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, cu ocazia împlinirii a 148 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române“ - Florin Alexe, deputat PNL Maramureș

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Florea Poienar cere votul botizenilor pentru un nou mandat în fruntea comunei Botiza

La finalul săptămânii trecute, reprezentanții Coaliției pentru Maramureș au ajuns în Botiza pentru a lansa candidatura pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Botiza a primarului Florea Poienar.             Unul

Politica 0 Comments

“Pentru că ne preocupă sănătatea și siguranța copiilor noștri” – Călin Bota deputat PNL Maramureș

Grija pentru prezentul și viitorul comunităților noastre reprezintă o constantă a activității parlamentare a reprezentanților PNL. Pentru că ne preocupă sănătatea și siguranța copiilor noștri, în Camera Deputaților am votat

Politica 0 Comments

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș – RAPORT de activitate pentru anul 2021

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și-a făcut public raportul de activitate parlamentară pentru anul 2021. Intrați pe linkul de mai jos pentru a-l vizualiza. https://www.dezvoltam-maramuresul.ro/raport/cristian-niculescu-tagarlas/?fbclid=IwAR2dVaR3qN4beo_MV9D35Jrl4w75XAlCRNIfA1OjfbF7uqJP5AWDiV62nVw

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply