sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

OPT PERSOANE PRINSE ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTI, ÎN TIMP CE DESFĂȘURAU ACTIVITĂȚI INFRACȚIONALE ÎN FONDUL FORESTIER – REZERVAȚIE NATURALĂ

OPT PERSOANE PRINSE ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTI, ÎN TIMP CE DESFĂȘURAU ACTIVITĂȚI INFRACȚIONALE ÎN FONDUL FORESTIER – REZERVAȚIE NATURALĂ

Ieri, 2 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Concomitent, polițiștii au efectuat controale în patru locații din fondul forestier-rezervație naturală.

Activitățile, desfășurate în municipiul Sighetu Marmației, au fost efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni silvice și exploatare agregate minerale fără autorizație.

Acțiunile au urmărit documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Astfel, au fost prinse în flagrant delict opt persoane care exploatau agregate minerale fără autorizație.

Față de un bărbat, personal silvic, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

A fost aplicată măsura sechestrului pentru 48 de paleți de piatră exploatați fără autorizație, cinci autovehicule, un aparat tăiat piatra și o stație de cusut, despre care există indicii că ar fi fost folosite la activitatea infracțională.

De asemenea, în urma perchezițiilor au fost indisponibilizați 47.550 de euro, 19.218 lei, 13 telefoane mobile, unelte pentru exploatarea pietrei, aproximativ 50 mc material lemnos, bunuri susceptibile a proveni din activități infracționale.

În același context, în municipiul Sighetu Marmației a fost derulată o acțiune tip „Razie”, în cadrul căreia au fost confiscate pachete cu țigări de contrabandă și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri de la prevederile Legii nr. 61/1991 și OUG nr. 195/2002.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, ai polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Sighetu Marmației, ai polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației și jandarmilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile de ieri se circumscriu măsurilor luate pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

IPJ MARAMUREȘ

Previous Județul MARAMUREȘ, gazda celei de-a patra întâlniri transnaționale de învățare organizată în cadrul proiectului SIRM - Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților
Next DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTI PENTRU DEZMEMBRĂRI NEAUTORIZATE DE AUTOVEHICULE

About author

You might also like

📡 Actualitate 0 Comments

Prezență memorabilă a județului Maramureș în cadrul Tourism & Travel Expo, Chișinău

În perioada 16-18 februarie, la Chișinău a avut loc cea de-a XXVII-a ediție expoziției internaționale de turism și călătorii Tourism & Travel Expo, cel mai mare eveniment din Republica Moldova

📡 Actualitate 0 Comments

Jandarmeria Maramureș dă startul campaniei ,,Vacanță în siguranță”

                    Ca în fiecare an, în această perioada, jandarmii maramureșeni dau startul deja tradiționalei campanii ,,Vacanță în siguranță”. Scopul acesteia este de a continua seria activităților preventiv-informative desfășurate în școli

📡 Actualitate 0 Comments

DOLIU în mass-media maramureșeană. Jurnalistul Claudiu Florescu A MURIT! MOMENTUL după care a închis OCHII…

Cu puțin înainte de miezul nopții care a trecut, jurnalistul Claudiu Florescu s-a stins din viață după grele încercări și suferințe care s-au abătut asupra sa în ultimii ani. “Claudiu

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply