ORDONANȚA militară nr. 8 – Ordonanța PAȘTELUI: Doar patrulele de polițiști ÎN NOAPTE INVIERII. Mesaj pentru “stranieri”: Paște în CARANTINĂ sau IZOLARE
În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități a spus MAI, aseară, prin emiterea Ordonanței militare nr.8 din 09.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
Ordonanța nu vine cu măsuri lejere pentru sărbătorile Pascale, din contră.
„Este o perioadă în care fiecare își face planuri. Sunt conștient că mă adresez unui popor majoritar creștin. Au venit peste noi momente grele. Dezechilibre financiare, în vreme ce tragediile au lovit crunt pe semenii noștri. Stând în casă și evitând pe cât posibili interacțiunea cu alte persoane vom putea intra mai repede în normalitatea pe care o dorim cu toții”, a spus Marcel Vela, citat de Libertatea.ro.
“Știu că vreți să mergeți la biserică și să stați la masă cu cei dragi. Dar e mai bine așa. Acordăm o atenție importantă respectării restricțiilor pentru că nu vrem să ne confruntăm cu o explozie a cazurilor”, a adăugat ministrul de Interne.
„Reiterăm un mesaj pentru românii din străinătate: dacă veniți în țară să petreceți sărbătorile alături de familie, le veți petrece în carantină sau izolare”, a spus și secretarul de stat Bogdan Despescu.
Reprezentanții MAI au avertizat și că au suplimentat numărul de patrule pentru noaptea de Înviere.
Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
N.r.: material pe baza informațiilor obținute de la CJSU Maramureș
About author
You might also like
Vom fi anunțați prin SMS: „Pașaportul dumneavoastră va expira în curând”.
În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Pașapoarte, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, pentru eficientizarea procesului de eliberare a pașapoartelor, începând
VREA să REABILITEZE gara și NU este lăsat. Află ce vrea să facă primarul Ioan Mătieș la Mireșu Mare
Primarul Ioan Mătieș dorește să facă din gara localității Mireșu Mare un Centru muzeistic al unioniștilor din zona Codru-Chioar. Aflată în paragină, clădirea cu o arhitectură frumoasă, se degradează în
VIDEO. Luați EXEMPLU de la Cavnic. Așa arată o REȚEA de drumuri a unor GOSPODARI
Detectivul de Presă ȘOC! a inspectat situația drumurilor din Cavnic, Maramureș după ce primarul Vladimir Petruț a declarat în mai multe rânduri că una din prioritățile sale este asfaltarea întregii
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!