BREAKING NEWS

Parlament: Ședință solemnă a camerelor reunite cu ocazia Zilei solidarității și prieteniei dintre România și Israel

”Cei 77 de ani de relații diplomatice neîntrerupte demonstrează solidaritatea prieteniei româno-israeliene și deschid noi perspective pentru a dezvolta o cooperare cât mai strânsă în viitor”, se precizează în memorandumul aprobat pe 12 mai a.c. de către birourile permanente reunite ale celor două camere.

Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel a fost instituită prin Legea 86 din 9 aprilie 2024, în 14 mai și coincide cu ziua în care statul modern Israel și-a declarat independența, respectiv 14 mai 1948, după aproape două mii de ani de când evreii au fost împrăștiați în jurul bazinului mediteranean de către Imperiul Roman.

România este printre primele ţări care au recunoscut Statul Israel şi singura din fostul bloc comunist care nu a întrerupt niciodată aceste relaţii diplomatice și de prietenie.

497944129_1348660586776369_3163579966293392437_n-1024x682 Parlament: Ședință solemnă a camerelor reunite cu ocazia Zilei solidarității și prieteniei dintre România și Israel

 

Cu prilejul acestei reuniuni solemne, Președintele statului Israel, Isaac Herzog, a mulțumit, într-un mesaj video României pentru bunele relații de prietenie din cei 77 de ani de independență ai Israelului.

Au susținut alocuțiuni președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, premierul interimar Cătălin Predoiu și președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler.

497926394_1348660573443037_5137487771959959426_n-1024x683 Parlament: Ședință solemnă a camerelor reunite cu ocazia Zilei solidarității și prieteniei dintre România și Israel

Prezent la ședința solemnă, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare:  ” Senatul și Camera Deputaților au marcat astăzi, printr-o ședință solemnă, Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel.

Am participat alături de colegii parlamentari la acest eveniment, la care au fost invitați reprezentanți ai Guvernului României și șefii misiunilor diplomatice acreditați la București (statele UE, NATO, Israel, Ucraina și Republica Moldova).

 Zi de zi trebuie să învățăm lecția toleranței și a respectului reciproc pentru că doar prin cultivarea acestor valori putem aspira la o lume mai bună, o lume a păcii și a demnității umane.”

493466937_1348660576776370_6013552817104181251_n-1024x683 Parlament: Ședință solemnă a camerelor reunite cu ocazia Zilei solidarității și prieteniei dintre România și Israel

 

Având în vedere că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2024, va fi celebrată Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel, am deosebita onoare să propun proiectarea drapelului Statului Israel pe întreaga clădire a Parlamentului României în seara zilei de 20 mai 2025. Acest gest simbolic va fi o oportunitate excelentă pentru a reitera şi dezvolta relaţia puternică de prietenie dintre cele două ţări, va reafirma caracterul special şi dinamic al parteneriatului dintre România şi Statul Israel şi, în acelaşi timp, va pune în evidenţă contribuţia esenţială a Parlamentului României la consolidarea acestor relaţii esenţiale pentru ţara noastră”, a declarat Silviu Vexler președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

 

Partajează acest conținut: