BREAKING NEWS

Percheziții de amploare în Maramureș în dosare de proprietate intelectuală

Polițiștii din Maramureș au pus în executare, luni, șase mandate de percheziție domiciliară în cadrul unei operațiuni de amploare care vizează infracțiuni privind dreptul de proprietate intelectuală.

Acțiunea are loc în cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratul General al Poliției Române.

Descinderile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, sub supravegherea procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătoriile Vișeu de Sus și Baia Mare.

Perchezițiile au loc atât la sediile unor firme, cât și la locuințele unor persoane fizice din Sighetu Marmației, precum și din localitățile Săcel și Valea Chioarului.

Anchetatorii instrumentează trei dosare penale care vizează fapte ce aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

În cadrul intervenției, polițiștii beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.

Autoritățile subliniază că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.

Partajează acest conținut: