PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE CONTRABANDĂ
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brăila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Brăila, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În urma activităților, la domiciliul unui bărbat de 50 de ani și al unei femei, de 50 de ani, ambii din Brăila, au fost descoperite și ridicate 350.024 de țigarete provenite din contrabandă, 1.000 de litri de băuturi spirtoase, pentru care nu s-au putut prezenta documente justificative, dar și importante sume de bani.


În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pe bărbatul de 50 de ani.
La data de 16 septembrie a.c., instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de bărbatul și față de femeia de 50 de ani.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
About author
You might also like
Vârstnicii omagiați la Balul Toamnei!
Am fost onorat să mă aflu alături de seniorii băimăreni la ”Balul Toamnei” organizat în Baia Mare și îl felicit pe consilierul județean Alexandru Cosma, președintele Organizației de Pensionari a
Congres PSD. Ciolacu, laude la Crin Antonescu și atacuri la Ciucă: Orgoliile stupide au făcut să candidăm separat și să ne umplem de noroi pe toate TV-urile. Am generat doar silă / Crin Antonescu: Nimeni din partidul meu nu a vorbit așa frumos despre mine
PSD se reuneşte, duminică, într-un Congres extraordinar, în format hibrid, cu prezenţă fizică şi online, pentru a valida susţinerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, acesta fiind candidatul comun al
Deputatul Călin Bota: PÂRTIA DE SCHI DE LA BORȘA, UN OBIECTIV ASUMAT ÎN FAȚA MARAMUREȘENILOR, A FOST INAUGURATĂ ASTĂZI
Astăzi a fost inaugurat primul obiectiv finalizat din planul de dezvoltare pe care ni l-am asumat în fața maramureșenilor, pârtia de schi de la Borșa, împreună cu telegondola care are
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!