Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a publicat ieri, în transparență decizională, un proiect de ordin privind revizuirea criteriilor de selecție pentru schema de ajutor de minimis destinată participării operatorilor și destinațiilor turistice la manifestările expoziționale internaționale, începând cu anul 2026. Modificarea are aplicabilitate generală, la nivel național, și urmărește înlocuirea mecanismului bazat pe principiul „primul venit” cu unul fundamentat pe performanță și capacitate reală de promovare externă.
Conform proiectului, selecția se va realiza printr-o evaluare în două etape, verificarea eligibilității și acordarea unui punctaj, iar accentul este pus pe rezultatele demonstrate în promovarea externă și pe nivelul de digitalizare, alături de experiență, coerență și capacitatea de reprezentare pe piețele internaționale.
Ministrul Radu Miruță a subliniat că noua abordare urmărește o prezență mai coerentă și mai eficientă a României la târgurile internaționale de turism.
În acest cadru general, situația Maramureșului este relevantă prin datele administrative aferente anului 2025. Ultima participare a județului la un târg internațional de turism a fost TT Warsaw, în decembrie 2024, realizată prin Organizația de Management al Destinației Maramureș. Ulterior, pe parcursul anului 2025, nu a existat un mecanism funcțional de promovare turistică externă și nu au fost derulate activități de promovare externă în colaborare cu ministerul de resort.
În urma restructurării OMD Maramureș, organizația a funcționat cu un singur post – administrator de patrimoniu, fără atribuții în domeniul marketingului sau promovării turistice, fapt care a făcut imposibilă îndeplinirea obiectivelor pentru care a fost constituită.
Totodată, platforma oficială de promovare turistică a județului, www.visitmaramures.ro, nu mai este funcțională, deși, la momentul restructurării, se anunța continuarea activităților de promovare, inclusiv a celor realizate prin intermediul platformei digitale, prin preluarea atribuțiilor de către alte structuri din cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Această situație indică lipsa unei prezențe digitale operaționale a destinației și arată că, în momentul în care un mecanism de promovare este desființat sau redus, trebuie să existe în mod real o soluție funcțională care să îi preia atribuțiile.
În condițiile în care rezultatele demonstrate și nivelul de digitalizare reprezintă criterii decisive în noul ghid aplicabil din 2026, lipsa activităților de promovare externă în 2025 și nefuncționarea platformei oficiale vor avea un impact direct asupra evaluării și asupra șanselor de participare ale Maramureșului la viitoarele târguri internaționale de turism.
Partajează acest conținut:

