BREAKING NEWS

Atenție șoferi! Vizibilitate redusă în Pasul Gutâi. Ploi și ninsori în Maramureș

În cursul nopții trecute, în Maramureș, pe arii relativ extinse a plouat slab, iar în zona montană au predominat ninsorile. Stratul de zăpadă măsoară până la 5 cm în zona înaltă de munte. Cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată la stația meteo Iezer, unde s-au consemnat -3°C.

Vântul a avut intensificări de până la 58 km/h în zona montană și 36 km/h în zona de șes. Drumarii au acționat cu utilaje și material antiderapant pentru prevenirea și combaterea poleiului, astfel că în prezent carosabilul este curat și umed.

La această oră, plouă slab în județ, iar în zona montană înaltă ninge. Izolat, în zonele joase și la munte, se semnalează ceață, cu vizibilitate redusă în Pasul Gutâi.

Pentru astăzi, meteorologii anunță o vreme apropiată de normalul termic al perioadei, cu cer temporar noros și ploi pe arii extinse. La munte, peste 1400 m altitudine, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, iar cantitățile de apă pot depăși local 10–15 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale ce pot atinge 40–50 km/h, iar în zona montană înaltă chiar 70–80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 11°C, iar minimele între 4 și 7°C.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență recomandă conducătorilor auto să circule preventiv pe sectoarele cu vizibilitate redusă, să reducă viteza, să folosească corespunzător sistemele de iluminare și proiectoarele de ceață, să evite depășirile riscante și să păstreze distanța de siguranță între autovehicule. De asemenea, este interzisă staționarea pe partea carosabilă.

Sursa: Prefectura Maramureș

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat