PNL, prioritățile bugetului de stat pentru 2023
“Pentru prima dată, bugetul pe anul următor a fost adoptat înainte de jumătatea lunii decembrie, astfel încât 2023 va începe cu o structură clară de venituri și cheltuieli. Este un #buget realist și echilibrat, care vizează #susținerea economiei și #protejarea populației. Guvernul va lucra în continuare pentru susținerea mediului de afaceri, atragerea de noi investiții și protejarea cetățenilor vulnerabili.
Coordonatele macroeconomice pe care a fost construit bugetul sunt reprezentate de o #creștere economică de 2,8% și un deficit de 4,4%. Aceste cifre arată că intrăm în 2023 cu o economie stabilă, care are premisele unei creșteri solide în perioada următoare. Având în vedere contextul economic dificil pe care îl traversează toată #Europa, stabilitatea obținută de guvernul pe care îl conduc este o #reușită, apreciată de toate instituțiile financiare internaționale.”, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.
Partidul Național Liberal
About author
You might also like
SPRIJIN pentru PRODUCĂTORII AGRICOLI de legume-fructe
Am votat, în Camera Deputaţilor, proiectul de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi, pentru o perioadă de trei
Avocatul Guvernului PSD-ALDE, ministrul Justiției Tudorel Toader, a reușit în cadrul audierii Codruței Kovesi la CSM, să se convingă doar pe sine!
În urma ședinței de marți de la Consiliul Superior al Magistraturii, ședință ce a avut ca scop discutarea cererii de revocare a procurorului șef DNA Coduța Kovesi, Ministrul Justiției Tudorel
Investitorii din Maramureș au nevoie urgentă de un Aeroport internațional funcțional
Dezvoltarea Maramureșului este strâns legată de investiții importante, care să ofere locuri de muncă bine plătite și să-I aducă acasă pe cei plecați în căutarea unui trai mai bun. Din
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!