Poliţiştii maramureşeni au sărbătorit 196 de ani de existenţă a Poliţiei Române
Poliţiştii maramureşeni au sărbătorit în avans Ziua Poliţiei Române. Vineri, 23 martie 2018, Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare a găzduit evenimentul aniversar la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan, primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, conducători ai unităţilor şi structurilor MAI, a altor instituţii din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, ai Ministerului Public şi Justiţiei, rezervişti, reprezentanţi ai altor instituţii publice, mass-media şi personalităţi ale societăţii civile. Ceremonia a debutat cu intonarea imnului naţional şi al Uniunii Europene, după care a avut loc un moment de reculegere în memoria foştilor poliţişti maramureşeni.
În cadrul acestei manifestări au fost avansaţi în grad un număr de 43 de ofiţeri şi 65 de agenţi de poliţie. Cu prilejul aniversării Zilei Poliției Române, şeful administraţiei judeţene a transmis cuvântul de salut şi aprecierile sale la adresa activităţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.
„Activitatea polițiștilor maramureșeni nu poate trece neobservată de către instituția județeană. Am văzut raportul de activitate al Inspectoratului Județean de Poliție și faptul că, deși cu personalul insuficient, rezultatele au fost remarcabile, fiind înregistrată o scădere a infracționalității în județul Maramureș. Toate acestea ne dovedesc seriozitatea și profesionalismul cu care polițiștii acționează în slujba comunității. Chiar daca sunt mai puțini, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție muncesc mai mult pentru ca noi, ceilalți, să ne simțim în siguranță. O bună legătură între autoritățile locale și poliție crește satisfacția fiecărui cetățean. Tocmai din acest motiv, doresc să felicit inițiativele care au apărut la nivelul unităților teritoriale de ordine publică de a organiza întâlniri, ședințe în fiecare regiune a județului Maramureș, pentru a fi mult mai aproape de oameni. Alături de toți reprezentanții unităților administrativ-teritoriale vom face, în continuare, eforturi pe lângă parlamentarii județului pentru a susține o remunerație corectă pentru polițiști, pentru ca aceștia să își facă în continuare datoria așa cum ne dorim cu toții. Siguranța cetățeanului trebuie să reprezinte o prioritate, iar mulțumirea fiecărui polițist trebuie să fie pe măsura activității pe care o desfășoară. Mulțumesc tuturor reprezentanților IPJ Maramureș pentru activitatea și dăruirea lor şi le doresc un sincer şi călduros La mulţi ani!”, a transmis șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
De asemenea, în contextul anului Centenarului Marii Uniri a României, preşedintele Consiliului Județean Maramureş a înmânat comisarului şef de poliţie, Ionel Todoran, bustul lui Gheorghe Pop de Băseşti şi o plachetă aniversară a Consiliului Judeţean Maramureş, în amintirea lucrurilor realizate împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, pe parcursul celor 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei Consiliului Judeţean.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
DOLIU în mass-media maramureșeană. Jurnalistul Claudiu Florescu A MURIT! MOMENTUL după care a închis OCHII…
Cu puțin înainte de miezul nopții care a trecut, jurnalistul Claudiu Florescu s-a stins din viață după grele încercări și suferințe care s-au abătut asupra sa în ultimii ani. “Claudiu
AGENT de PENITENCIAR și-a ridicat DROGURILE sosite din Spania de la o COLETĂRIE din Baia Mare. DIICOT l-a PRINS în flagrant
La data de 24.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea unui suspect în vârstă de 33 de ani
BREAKING LIVE Peste 8.000 de voturi în plus, pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova / S-au numărat 98,6% din procesele verbale / La prezidențiale, Maia Sandu (42,09%) intră în turul 2 cu candidatul susținut de Rusia, Alexandr Stoianglo (26,26%)
Scor extrem de strâns la referendumul din Republica Moldova, unde cetățenii au fost chemați duminică la vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, dar și pentru un referendum istoric, în
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!