Preocupare pentru mediu, sănătate și dezvoltare durabilă – Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș, senator PNL
Senatorul Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș: ” Am fost onorat să particip, la Lisabona, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea Rețelei parlamentare pentru un mediu sănătos și la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă, evenimente importante pentru viitorul nostru, al tuturor.”
Manifestarea a fost prefațată de alocuțiunea vicepreședintelui Parlamentului portughez Marcos Perestrello, urmată de prezentări referitoare la proiectele autorităților lusitane privind energia durabilă, în contextul mobilității și dreptului la locuire, abordări de la o perspectivă generală la măsuri concrete privind politicile de mediu. Prezentările experților s-au referit la acțiuni menite să faciliteze tranziția energetică, provocări ale zonelor urbane în materie de dezvoltare durabilă, măsuri concrete pentru mobilitate urbană și locuire, noi tehnologii, produse și servicii pentru accelerarea tranziției către neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon în zonele urbane. Reuniunea rețelei parlamentare a inclus și o vizită la Școala profesională pentru recuperarea patrimoniului din localitatea Sintra, din districtul Lisabona, una dintre cele mai urbanizate și dense municipalități din Portugalia, unitate de învățământ care permit obținerea dublei certificări, academice și profesionale, corespunzătoare calificării de nivelul 4 din cadrul european.
Evenimentul a inclus și prezentarea a două proiecte în domeniul energiei regenerabile din Cascais, Greenvolt – prima comunitate de energie incluzivă și Cascais Smart Pole, un laborator inovativ în care economia circulară, agricultura urbană, energia regenerabilă, mobilitatea durabilă, arta și spațiile verzi sunt în comuniune și se coagulează într-un pol axat pe oameni, decarbonizare, reziliență în fața schimbărilor climatice și care promovează un mediu urban durabil.
Reuniunea Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a organizat două audieri, prima dedicată situației umanitare a copiilor și femeilor din Fâșia Gaza, Cisiordania și Israel, cu participarea unor reprezentanți ai organizațiilor ”Salvați Copiii Europa”, ”Medici fără Frontiere”, ”UK-Med”, Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), a doua audiere abordând subiectul sindromului Long Covid și accesul la dreptul la sănătate.
”Împreună cu ceilalți membri ai comisiei am examinat două rapoarte privind asigurarea unei alimentații sigure, sănătoase și durabile, respectiv despre Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – implementarea Declarației de la Reykjavik. În urma examinării celor două rapoarte, au fost adoptate proiecte de rezoluție și proiecte de recomandare care vor fi transmise spre dezbatere și vot final plenului Adunării, cu prilejul celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a APCE de la Strasbourg, din perioada 30 septembrie-4 octombrie 2024.” a concluzionat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș – președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
About author
You might also like
Criza demografică afectează grav Maramureșul
Scăderea numărului de copii din Maramureș devine alarmantă, în condițiile în care pentru viitorul an școlar este estimată închiderea a 10 unități de învățământ din județul nostru din cauza lipsei
Alături de echipa Consiliului Județean Maramureș, am realizat un portofoliu de proiecte în valoare de 65,4 milioane de euro, investiții care se vor regăsi în ample lucrări de reabilitare a muzeelor aflate în patrimoniul cultural maramureșean – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Muzeul Judetean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» devine tot mai cunoscut pe plan național și internațional, datorită expozițiilor de amploare, motiv de mândrie și de bucurie pentru noi. Ieri,
ÎNFOLIERE OBLIGATORIE a bagajelor de cală și CATERING doar la DUS pe ruta EGIPT-ROMÂNIA
Din cauza noilor reglementări impuse de Autoritatea Aeronautică Civilă Română privind siguranța zborurilor, începând din data de 13.08.2018, înfolierea bagajelor de cală este obligatorie pe ruta EGIPT – ROMÂNIA, sea
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!