Instituția Primarului Municipiului Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială a început să acorde tichetele sociale pentru preșcolari. Valoarea unui astfel de tichet se ridică la suma de 50 de lei/copil/lună. Bonul valoric poate fi folosit pentru cumpărarea de produse alimentare, produse de igienă etc.
Pentru a beneficia de un astfel de ajutor, venitul familiei nu poate depăși suma de 284 lei/membru de familie, iar copiii trebuie să aibă frecvență zilnică la grădiniță.
Actele necesare întocmirii dosarului sunt următoarele: acte de identitate, certificate de naștere pentru toți membrii familiei; certificate de căsătorie/sentință de divorț/sentință încredințare minor; livret de familie; acte privind veniturile nete obținute în luna anterioară depunerii cererii; adeverință de venit eliberată de Administrația Finanțelor Publice pentru persoanele care nu realizează venituri; adeverință de la grădiniță/școală, după caz, cererea tip. Toate aceste documente, atât în copie cât și original, trebuie să fie depuse la Direcția de Asistență Socială, str. Dacia, nr. 1, Baia Mare, la camera 8 (parter).
Până acum, 65 de copii au deja dosarele depuse la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Baia Mare și beneficiază de acest ajutor, a transmis administrația locală printr-un comunicat de presă.
Mai multe informații se pot solicita de la Direcția de Asitență Socială, str. Dacia, nr. 1, Baia Mare sau la numărul de telefon 0262-211.949.
Partajează acest conținut:

