Primăvara ajunge și în locurile în care razele soarelui pătrund mai greu, dar unde speranța nu dispare – IPJ MARAMUREȘ
Când simt că oamenii au nevoie de ajutor, polițistele Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag întind brațele și oferă ce le stă în putere: siguranță, atenție, dar și grijă, prețuire și bucurie.
La începutul acestei primăveri, acestea au adus zâmbetul în ochii unei fetițe și speranța în privirea a două bunici.
Întrucât în luna martie celebrăm femeia, fie ea fiică, mamă, bunică, dorința polițistelor de le fi alături celor mai puțin norocoase a prins contur, reușind să surprindă cu daruri și să stârnească emoții aparte.
Dornice de a fi mai aproape de comunitatea în care trăiesc, de a promova valori morale și a aduce stropi de bucurie în viața celor mai puțin norocoși, polițistele s-au organizat pentru a ajunge la o bunicuță care recent a trăit o traumă familială și la una care își crește singură nepoțica, ambele cu o situație precară.
Misiunea lor, încheiată cu îmbrățișări și lacrimi printre zâmbete, poate fi considerată o lecție despre cât este de important să ai pe cineva care se gândește la tine. Generozitatea și implicarea pot face o diferență reală atunci când ne dorim să ajutăm.
În semn de mulțumire, polițistele au fost răsplătite cu mărțișoare și ghiocei.
IPJ MARAMUREȘ
About author
You might also like
MARAMUREȘ – Temperaturi ridicate, cer variabil și posibile ploi slabe în zonele joase
Vremea a fost calda. Cerul a fost variabil, mai mult senin noaptea. Vantul a suflat in general slab. Carosabilul sectoarelor de drumuri nationale este curat si uscat. Sunt sectoare de
Ionel Bogdan: Este mereu o mare ONOARE și EMOȚIE pentru mine să am ocazia să înmânez în numele Consiliului Județean și a consilierilor județeni titlul de ”Cetățean de onoare” al județului Maramureș
De această dată, am înmânat această distincție specială domnului Vasile Igna, unul dintre adevărații ambasadori ai Maramureșului, ai culturii maramureșene și românești, care face cinste în continuare acestui județ prin
Mandat de PERCHEZIȚIE domiciliară, în localitatea Moisei. Bărbatul a ÎMPUȘCAT un exemplar canin
La data de 6 februarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!