Ministerul Afacerilor Externe a transmis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, după ce mai multe curse aeriene au fost anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg.
Potrivit informațiilor oficiale, zborurile programate să aterizeze sau să decoleze de pe aeroportul din Berlin au fost afectate de condiții meteo extreme, situație care a dus la anularea mai multor curse aeriene.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să verifice în prealabil starea zborurilor înainte de deplasarea către aeroport și să urmărească informațiile actualizate furnizate de operatorii aerieni și de administrația aeroportuară.
Pentru sprijin și informații suplimentare, românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasada României la Berlin, apelurile fiind preluate permanent prin Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate. De asemenea, în situații dificile sau cu caracter de urgență este disponibil și telefonul de urgență al misiunii diplomatice.
MAE recomandă consultarea constantă a paginilor oficiale de informare și utilizarea aplicației „Călătorește informat”, destinată românilor care se află în străinătate, pentru alerte și sfaturi de călătorie actualizate.
Partajează acest conținut:


