BREAKING NEWS

Program liturgic special la Baia Mare, la Biserica „Buna Vestire”, în perioada 23–25 ianuarie 2026

Credincioșii sunt invitați să participe la slujbele religioase programate la Biserica Ortodoxă Buna Vestire, în intervalul 23–25 ianuarie 2026, un timp dedicat rugăciunii, comuniunii și celebrării unor momente importante din viața Bisericii și a poporului român.

Vineri, 23 ianuarie, de la ora 8:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie, cu spovedanii și împărtășirea credincioșilor, iar de la ora 17:00 va avea loc Taina Sfântului Maslu, cu rugăciuni de dezlegare pentru toată trebuința.

Sâmbătă, 24 ianuarie, programul începe la ora 8:30 cu Sfânta Liturghie și pomenirea celor adormiți. La ora 9:30 va fi oficiat Te Deum-ul dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, împreună cu pomenirea făuritorilor acestui moment istoric.

Duminică, 25 ianuarie, credincioșii sunt așteptați la Utrenie, începând cu ora 9:00, urmată de Sfânta Liturghie, la ora 9:45. Ziua se va încheia cu Vecernia, programată la ora 17:00.

Reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe toți cei care pot să fie prezenți să se unească „în duh de rugăciune și slujire a lui Hristos”.

Partajează acest conținut: